Giulia si Andrei au castigat trofeul Dansez pentru tine!
Premianta celui de-al saselea sezon al competitiei visurilor este nimeni alta decat cea mai incercata echipa de la Dansez pentru tine. Giulia si Andrei au plecat acasa cu marele premiu si 60.000 de euro!
A fost noaptea visurilor implinite, dar si a dansurilor de nota 10! Ultima emisiune "Dansez pentru tine" din acest sezon a debordat de energie si s-a dansat pe rupte!
Concurentii de la duel s-au infruntat prin opt stiluri de dans, iar surprizele s-au tinut ca de obicei lant.
Din pacate, doar una dintre cele trei perechi finaliste putea sa primeasca trofeul visurilor, iar telespectatorii au votat ca premiul de 60.000 de euro sa mearga la Giulia si Andrei
Andrei parea ca a pornit cu stangul. A schimbat trei partenere, a mai gresit si a mai luat si note mici, dar nu si-a pierdut nicio clipa speranta, iar la final si-a implinit visul: o casa, pentru el si mama lui.
Andrei si Giulia sunt asadar marii castigatori ai trofeului "Dansez pentru tine", editia a sasea.
Andrei si mama lui nu au avut niciodata o casa. Au stat tot timpul cu hainele in cutii. Acest lucru nu l-a impiedicat pe tanar sa fie sef de promotie. Mai mult decat atat, traiesc din salariul de invatatoare al mamei lui. Nu se au decat unul pe celalalt. Si-a dorit ca el si mama lui sa nu mai umble din casa in casa. Si-a dorit sa aiba un loc al lor, de unde sa nu ii mai dea nimeni afara. Parintii lui Andrei s-au despartit pe cand el avea trei luni. Dupa divort a ramas in grija mamei. Din ianuarie 2002, cand au fost evacuati din casa, a inceput calvarul. Mereu cu lucrurile in cutii, mereu cautand un loc unde sa se mute. Mama lui Andrei, dintr-un salariu de invatatoare, trebuie sa asigure si chiria, si utilitatile, si mancarea. Salariul nu-i permite sa obtina un credit la banca, sa-si poata lua o garsoniera cat de mica. Greutatile insa nu l-au impiedicat sa fie cel mai bun la scoala. La liceu a avut cea mai mare medie de pe centrul de examen, iar la facultate este sef de grupa din primul an.
Au dansat cum nici nu credeau vreodata ca o vor face. Au fost mereu pe primul loc, iar aseara, Pavel Bartos si Luciana au fost extrem de buni: au luat 10 pe linie la majoritatea dansurilor si au ridicat sala in picioare cu un freestyle exceptional. Telespectatorii Pro Tv au ales ca echipa cea mai apreciata din punct de vedere al coregrafiei si al spectacolului sa ocupe locul al III-lea pe podiumul invingatorilor, sa iasa din ring cu “bronzul” si cu un premiu de 15 000 de euro care sa-l ajute pe Sebica, nepotul Lucianei si pe mama acestuia sa inceapa sa cladeasca un viitor bun impreuna dupa un trecut dramatic. Cu tatal decedat si cu mama la munca in Italia, Sebica, la numai 4 anisori, traia in permanenta cu dorul de parintii lui, iar Luciana a cucerit juriul emisiunii si intreaga tara dansand pentru a-i readuce zambetul pe chip.
Dupa doua dueluri si multa munca, Alina Dumitru si Denis Bolborea nu numai ca au reusit sa ajunga pana in finala, dar au fost votati de telespectatori pe locul II. Desi obisnuita cu aurul, Alina a fost foarte fericita ca a putut sa lupte din tot sufletul si cu toata dedicarea pana in finala pentru a-i reda sanatatea bunicului lui Denis care a si venit in platoul emisiunii ca sa-si sustina “copiii”. Ei au castigat odata cu locul al doilea din clasamentul final si un premiu de 20 000 de euro cu care bunicul sa poata face operatiile si tratamentele de care are nevoie pentru a se simti mai bine.
Contrar obiceiului, Mihai Petre a dat multe note de 10 aseara, dar a si dansat, alaturi de sora lui, un dans superb pentru o fata plina de talent, dar greu incercata de viata.
Si Mihai Albu, alaturi de frumoasa lui sotie, Iulia, au urcat pe scena visurilor in ultima editie, pentru a implini visul unei fetite.
Cantec, energie, bucurie si emotie, vise implinite si dansuri de nota 10 - toate acestea au facut ca emisiunea sa fie una de vis.
Vineri seara, Pro Tv a fost lider incontestabil de piata pe tot parcursul emisiunii care a durat aproape 5 ore in direct. In intervalul orar 20.30 – 01.04, Pro Tv a inregistrat pe publicul din mediul urban o medie de audienta de 10,2 puncte de rating si 29 procente cota de piata, fata de Antena 1 care a inregistrat aproape de trei ori mai putin, mai precis 3,9 puncte de rating si 11% cota de piata. In minutul de aur al finalei, 21.13, Pro Tv a inregistrat pe publicul din mediul urban un varf de audienta de 14,1 puncte de rating si 31,2 procente din cota de piata si a fost urmarit de peste 2 600 000 de telespectatori la nivelul intregii populatii a Romaniei.
Sursa: Pro TV
Etichete: andrei, castigator, Giulia, dansez pentru tine,
Dată publicare:
28-11-2008 00:00