Trupa Red Hot Chili Peppers susține un concert la piramidele Giza din Egipt

Red Hot Chili Peppers
AFP

Membrii Red Hot Chili Peppers au anunţat că vor cânta pe 15 martie la Giza, în Egipt, şi au povestit cum a fost afectată lansarea noului album de incendiile din California.

Ei au anunțat că apariţia noului album va mai întârzia, potrivit News.ro, care citează nme.com.

Muzicienii lucrează în prezent la o continuare a LP-ului din 2016 "The Getaway", care a fost al unsprezecelea album de studio.

Bateristul Chad Smith a vorbit săptămâna aceasta despre noul material, dezvăluind că planurile lor de a scrie şi de a înregistra au fost afectate de incendiul devastator Woolsey, care s-a întins în sudul Californiei anul trecut.

"Am început să lucrăm (la noul album, n.r.), care, pentru noi, înseamnă să intrăm în studio şi să facem puţin zgomot şi să punem câteva note împreună", a spus Smith la postul Sirius XM.

Citește și
concerte
Artiști nonconformiști și talentați vin în București. Serie nouă de concerte Jazz Nouveau
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Apoi a venit focul şi casa în care lucram - nu a fost nicio pagubă, nu a ars, dar nu am mai putut să ne întoarcem acolo. Asta ne-a oprit".

Red Hot Chili Peppers este un grup rock american înfiinţat la Los Angeles în 1983. Stilul muzical al trupei californiene combină în principal elemente de rock şi funk, cu influenţe punk, metal şi rap.

Grupul a câştigat şapte premii Grammy şi a lansat 10 albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Opera rock eminesciană
Opera rock eminesciană "Lucifer" are premiera in Bucuresti. Interviu cu Adrian Tăbăcaru

Pe 15 ianuarie 1850 se năștea Mihai Eminescu, cel mai cunoscut și mai iubit poet al României. Tot pe 15 ianuarie, dar în 2018, într-un club din București, are loc premiera unui concept unic în România - o creație artistică foarte curajoasa: "Lucifer".

Artiști nonconformiști și talentați vin în București. Serie nouă de concerte Jazz Nouveau
Artiști nonconformiști și talentați vin în București. Serie nouă de concerte Jazz Nouveau

Noul sezon Jazz Nouveau are ca invitați în Control Club din București pe unii dintre cei mai nonconformiști muzicieni ai momentului. Printre ei se află Jojo Mayer, Kimmo Pohjonen, RYMDEN sau FORQ.

Drake, în centrul unui scandal sexual. VIDEO cu momentul în care rapperul pipăie o minoră
Drake, în centrul unui scandal sexual. VIDEO cu momentul în care rapperul pipăie o minoră

O înregistrare video cu rapperul Drake, în care acesta sărută și pipăie o minoră în timpul unui concert, a fost publicat pe internet.

Show-uri în scop umanitar, pentru spital. Stand up comedy, folk, rock și metal în Quantic
Show-uri în scop umanitar, pentru spital. Stand up comedy, folk, rock și metal în Quantic

La inițiativa trupei Bucovina, Free Riders și Quantic, în perioada 23-26 ianuarie 2019, în club Quantic din București, au loc mai multe evenimente organizate în scop umanitar.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.