George R.R. Martin, anunț pentru fanii Game of Thrones, privind următoarele romane

George R.R. Martin
Agerpres

Scriitorul George R.R. Martin, a cărui serie de romane „A Song of Ice and Fire” a stat la baza serialului „Game of Thrones”, a declarat că finalul producţiei HBO nu va influenţa viitoarele sale două romane.

„Nu schimbă absolut nimic. Nu poţi mulţumi pe toată lumea, aşa că trebuie să te mulţumeşti pe tine”, a declarat Martin într-un interviu pentru The Observer, citat de News.ro.

Fără să dea detalii, el s-a limitat la a spune că unele teorii emise de fani sunt corecte, iar altele nu: „Vor afla când voi fi terminat”.

Despre influenţa pe care a avut-o serialul HBO asupra lui, el a spus: „Nu cred că serialul a fost foarte bun pentru mine. Lucrul care ar fi trebuit să mă grăbească, de fapt, m-a încetinit. În fiecare zi, mă aşezam să scriu şi, chiar dacă aveam o zi bună, mă simţeam groaznic pentru că mă gândeam: «Dumnezeule, trebuie să termin cartea. Am scris doar patru pagini, când ar fi trebuit să am patruzeci»”.

Citește și
Khal Drogo
Jason Momoa, prea sărac pentru a ''zbura spre casă'' în timpul filmărilor la Game of Thrones
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Celebritatea i-a afectat şi viaţa personală. Martin a spus că îi lipsesc zilele când putea merge la o librărie fără a fi remarcat, aceasta fiind activitatea lui preferată.

„Să intru şi să rătăcesc printre stive, să iau nişte cărţi, să citesc puţin, să plec cu o grămadă de lucruri de care nu am auzit înainte să ajung acolo. Acum, când merg într-o librărie, sunt recunoscut în 10 minute şi este o mulţime în jurul meu. Aşadar, câştigi multe, dar şi pierzi lucruri”, a adăugat el.

Serialul „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” s-a încheiat în luna mai a acestui an, odată cu al optulea sezon.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O actriță din Game of Thrones acuză autoritățile israeliene că i-au răpit bebelușul
O actriță din Game of Thrones acuză autoritățile israeliene că i-au răpit bebelușul

Actrița Josephine Gillan, care a interpretat rolul prostituatei Marei în serialul „Game of Thrones”, susține că serviciile sociale din Israel i-au „răpit” copilul, o fetiță de doar opt luni, în miezul nopții.

Jason Momoa, prea sărac pentru a ''zbura spre casă'' în timpul filmărilor la Game of Thrones
Jason Momoa, prea sărac pentru a ''zbura spre casă'' în timpul filmărilor la Game of Thrones

Actorul Jason Momoa a distribuit pe Instagram o fotografie realizată în timpul filmărilor la primul sezon din seria ''Game Of Thrones'' şi le-a povestit fanilor săi că la acea vreme era ''prea falit ca să zboare spre casă'', relatează PA.

Serialul care a detronat Game of Thrones și Breaking Bad în topul IMDb
Serialul care a detronat Game of Thrones și Breaking Bad în topul IMDb

În timp ce mulți încă deplâng finalul Game of Thrones, o altă producție realizată de HBO și Sky Atlantic i-a cucerit pe fani și a ajuns pe primul loc în topul celor mai votate seriale din istorie pe siteul IMDb.

Reacția lui George RR Martin după episodul final din Game of Thrones
Reacția lui George RR Martin după episodul final din Game of Thrones

Serialul „Game of Thrones” s-a încheiat duminică seară, fiind urmărit de peste 19 milioane de americani în ciuda faptului că sezonul 8 nu s-a bucurat de aprecierea fanilor, aceștia semnând o petiție online pentru ca ulimele episoade să fie refăcute.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.