Revista presei: Pakistanul cere ajutorul FMI pentru redresarea economiei

60437313

Pakistanul va cauta sprijinul FMI pentru redresarea economiei, in timp ce tara se pregateste pentru noi inundatii in zona de sud. FMI a declarat ca va evalua prognozele economice si bugetare ale Pakistanului dupa inundatiile dezastruoase.

Reuters: Estimarea cresterii economice a Pakistanului variaza intre 0 si 3 procente, sub obiectivul oficial de 4.5%. Dimensiunea pagubelor inundatiilor ingrijoreaza si SUA, care se tem ca militantii islamisti ar putea exploata situatia si ca unul dintre aliatii cheie in lupta impotriva terorismului ar putea fi destabilizat.

CNN: Inginerii care se ocupa de salvarea celor 33 de mineri blocati intr-o mina din China au afirmat ca ar putea dura aproximati 4 luni pana cand acestia vor fi readusi la suprafata, iar prioritatea va fi mentinerea lor intr-o stare buna de sanatate. Oficialii medicali le vor trimite apa minerilor, iar apoi vor determina daca acestia pot tolera nutrienti lichizi, conform doctorului Jorge Diaz.

Los Angeles Times: Vicepresedintele american Joe Biden a afirmat luni ca razboiul din Afganistan, desfasurat sub conducerea Statelor Unite, se afla intr-o directie promitatoare si este prea devreme ca acesta sa fie numit un esec. Vorbind in fata unei adunari a veteranilor de razboi, Biden a adaugat ca termenul pentru inceperea retragerii trupelor americane, stabilit pentru iulie 2011, reprezinta doar inceputul cedarii controlului catre fortele de securitate afgane.

The Economic Times: Un kamikaze a ucis, luni, cel putin 20 de persoane, intre care un cleric, dupa ce si-a detonat bomba pe care o avea asupra lui intr-o moschee dintr-o zona tribala din nord-vestul Pakistanului, un bastion al talibanilor aliati ai al-Qaida, potrivit fortelor de securitate. Clericul Noor Mohammed primea credinciosii dupa rugaciune in moscheea sa din Wana, resedinta districtului Waziristanul de Sud, cand un atacator a declansat dispozitivul exploziv, a declarat prin telefon un ofiter din cadrul serviciilor de securitate, sub acoperirea anonimatului.

Wall Street Journal: Michelle Obama si Laura Bush vor marca impreuna comemorarea a noua ani de la atentatele din 11 septembrie din Pennsylvania, in zona unde s-a prabusit al patrulea avion deturnat de al-Qaida, zborul 93 al United Airlines, a confirmat Casa Alba.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
60433899
Revista presei:Lady Gaga,deasupra tuturor!S-a proclamat regina Twitter-ului

Lady Gaga a devenit "regina" Twitter-ului, detronand-o pe Britney Spears, dupa ce a atras 5.735.554 de fani pe pagina ei de pe platforma de microblogging. Revista presei mondene de peste Ocean.

60441603
Revista presei: Bianca Dragusanu, cu sabia la gat!

Prezentare de moda neobisnuita la Mamaia: o colectie de rochii cu specific tiganesc a avut parte de accesorii comestibile. Bianca Dragusanu, Iuliana Luciu sau Andreea Tivadar au defilat in fuste lungi si cu pui congelati in mana.

60400015
Revista presei: 500.000 de romani stau lunar la coada sa dea bani statului

Conform legii, cei pana la 500.000 de angajati din Romania care sunt platiti exclusiv sau si prin contracte de drepturi de autor trebuie sa depuna, pana pe 25 august, declaratii individuale privind venitul incasat in iulie.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.