”Sagrada Familia” de Sinaia. Cum arată spitalul care se construiește de 32 de ani și nu se mai termină GALERIE FOTO

spital sinaia

Autoritățile au anunțat reluarea lucrărilor la noul spital orășenesc din Sinaia, care se construiește de 32 de ani și nimeni nu știe când va fi terminat. Unitatea ar trebui să înlocuiască actualul spital, inaugurat de regele Carol I în anul 1895.

România are și ea o ”Sagrada Familia”, dar nu este vreo capodoperă cu care să se mândrească, ci dimpotrivă. Clădirea care se construiește la nesfârșit este noul spital orășenesc din Sinaia, un proiect demarat în 1985 și la care lucrările au început în 1991.

Șantierul este reactivat periodic, în funcție de câți bani se mai îndură statul să dea pentru un proiect pasat de la Ministerul Sănătății la Consiliul Județean Prahova și apoi la Primăria Sinaia, pentru a fi în cele din urmă preluat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Compania Națională de Investiții (CNI) a atribuit pe 17 februarie 2023 un contract privind reluarea lucrărilor de construcție la noul spital din Sinaia, în urma unei licitații câștigate de asocierea de firme care oricum avea în grijă proiectul încă din 2020, când a fost desemnată de primărie să ducă la bun sfârșit lucrările, contra sumei de 40,5 milioane lei, fără TVA.

Contract câștigat de asocierea Bog’Art- UTI

”Execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții inclus în Subprogramul “Unități sanitare”: ”Construire Spital Orășenesc, localitatea Sinaia, județul Prahova” - ”Lucrări suplimentare necesare continuării lucrărilor pentru obiectivul de investiție Construire Spital Orașenesc, localitatea Sinaia, județul Prahova”- este anunțul de atribuire de pe SEAP al CNI, care alocă în această etapă 4.772.276,49 lei, fără TVA.

Citește și
medic
Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Autoritățile ridică din umeri
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Durata actualului contract este de 120 de zile, un interval insignifiant dacă e să ținem cont de faptul că spitalul se construiește deja de 32 de ani.

Absurdul situației pare a fi sesizat și de autorități, care nici măcar nu au mai avut curaj să treacă un termen de finalizare a lucrărilor pe panoul care străjuiește curtea șantierului, amplasat chiar în curtea actualului spital.

Contractul a fost însușit de asocierea Bog’Art SRL- UTI Construction and Facility Management SA, cea care câștiga și contractul din august 2020, în valoare de 40.567.650,03 lei, fără TVA. Înțelegerea semnată atunci cu Primăria Sinaia avea o durată de 43 de luni și prevedea construirea primului spital de urgență montan, care să deservească toată Valea Prahovei.

Spitalul care se construiește fără oprire de peste trei decenii ar trebui să aibă, când va fi gata, 138 de paturi în șase secții de spitalizare.

Actualul spital din Sinaia a fost inaugurat de regele Carol I, în 1895

Spitalul care se învechește pe măsură ce este construit trebuie să ia locul actualului spital din Sinaia, inaugurat de regele Carol I în anul 1895.

Clădirea veche de aproape 130 de ani este frumoasă și îngrijită pe dinafară, dar în mod evident nu mai poate fi capabilă să suporte caracteristicile unei unități medicale moderne.

Lenea deja proverbială a autorităților române este greu de înțeles în acest caz, în condițiile în care nu vorbim despre vreun mastodont arhitectural, ci de un mic spital cu nici 140 de paturi.

Un spital așteptat de toți cei 11.000 de locuitori ai orașului- stațiune, precum și de cei 45.000 de oameni pe care ar urma să-i deservească în localitățile învecinate.

Între timp, Sinaia te îndrumă cuminte spre strada unde șantierul a devenit o parte integrantă a peisajului săi urban. Iar din loc în loc, edilii se dovedesc mai isteți și inspirați decât responsabilii de la capitală, prin mesaje pline de tâlc.   

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Criză de medici în spitalele din sudul țării. Majoritatea pacienților sunt trimiși în Capitală
Criză de medici în spitalele din sudul țării. Majoritatea pacienților sunt trimiși în Capitală

Lipsa medicilor din multe spitale din ţară aglomerează unitățile din București. Județele din sudul țării nu pot asigura gărzile pentru tratarea bolnavilor cu infarct sau accident vascular cerebral, iar bolnavii sunt trimiși în Capitală.

Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Autoritățile ridică din umeri
Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Autoritățile ridică din umeri

Lipsa medicilor din multe spitale din țară aglomerează unitățile din București. Județele din sudul țării nu pot asigura gărzile pentru tratarea bolnavilor cu infarct sau accident vascular cerebral, iar bolnavii sunt trimiși în Capitală.

Guvernul alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale, cu împrumuturi de la BEI
Guvernul alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale, cu împrumuturi de la BEI

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul urmează să aprobe un proiect de lege prin care se vor asigura aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.

 

Cum arată spitalul de stat din Mioveni, printre puținele construite după 1989. ”Mulți s-au supărat că am început să muncim”
Cum arată spitalul de stat din Mioveni, printre puținele construite după 1989. ”Mulți s-au supărat că am început să muncim”

Uniunea Europeană ne dă 3 miliarde de euro ca să construim și să reabilităm cel puțin 30 de spitale, până în 2027. O misiune dificilă într-o țară în care pare că nimic nu se mișcă.  

România a primit bani europeni pentru a reface spitalele. Lista unităților sanitare care vor beneficia de finanțare prin PNRR
România a primit bani europeni pentru a reface spitalele. Lista unităților sanitare care vor beneficia de finanțare prin PNRR

Pentru prima dată în ultimul secol, România are bani pentru a reface infrastructura spitalicească. 1,7 miliarde de euro de la Uniunea Europeana pot fi folosiți pentru a ridica spitale noi, pentru renovarea celor vechi și pentru a cumpăra aparatură.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.