Finalizarea unui spital de urgență a fost reluată. Construcția unității medicale a fost abandonată în urmă cu 29 de ani

62214435
Facebook.com

Autorităţile din Sinaia au semnat contractul pentru finalizarea unui spital de urgenţă a cărui construcţie a început în urmă cu 29 de ani, dar care a fost abandonat, mai întâi de către Ministerul Sănătăţii şi apoi de către Consiliul Judeţean Prahova.

Unitatea sanitară a primit 23 de milioane de euro fonduri guvernamentale, alte trei milioane de euro au fost asigurate de la bugetul local, iar Primăria a accesat şi două proiecte europene în valoare totală de 3,8 milioane de euro pentru dotări.

Spitalul de urgenţă care va fi ridicat la Sinaia a fost început în anul 1992 de către Ministerul Sănătăţii care „l-a abandonat”, apoi a fost transferat la Consiliul Judeţean Prahova care a trecut spitalul, în 2006, Consiliului Local Sinaia, a declarat marţi, la semnarea contractului, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

La momentul la care a fost preluat, spitalul era în stadiul de ruină, iar autorităţile locale au primit „n promisiuni de-a lungul anilor” privind finanţarea pentru spital, a spus edilul.

„Va fi un spital extrem de modern, noi am câştigat, pe lângă cei 23 de milioane de euro pe care Guvernul României, prin Compania Naţională de Investiţii, îi va susţine în finanţarea spitalului plus dotări, noi am câştigat încă două proiecte europene, unul pe post-COVID de 2,3 milioane de euro şi unul de 1,5 milioane de euro, toate pentru dotări, deci va fi unul dintre cele mai moderne spitale din România”, a declarat primarul Vlad Oprea.

Prezent la semnarea contractului, premierul Florin Cîţu a ţinut să menţioneze, cu privire la faptul că spitalul a fost început în urmă cu aproape trei decenii, că „astfel de lucruri nu ar trebui să se mai întâmple”.

„Sunt foarte bucuros să fiu astăzi aici. Bineînţeles că aş fi preferat să fiu azi aici să vorbim despre o aripă nouă la spitalul care ar fi trebuit construit acum 20 de ani, dar e bine că îl construim acum. Am spus din primul moment că în această guvernare construim spitale şi începem cu un spital care să fie finanţat de la buget. Are toată finanţarea în acest moment şi vestea bună pe care am primit-o astăzi de la constructori este că va fi gata la finalul anului viitor, în 2022. Datele spuneau cinci ani de zile, deci se termină mai repede cu vreo trei ani şi jumătate decât se estima”, a afirmat, la rândul său, premierul Florin Cîţu.

Noua unitate sanitară va avea statutul de spital clinic de urgenţă şi va asigura asistenţa sanitară pentru pacienţi din zona montană şi va deservi partea de nord a jud Prahova, dar şi o parte din judeţele Braşov şi Dâmboviţa.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62214434
Situație dramatică în România. Locurile la ATI s-au epuizat, iar lipsa de medici se resimte

Cu o rată de infectare explozivă, România se îndreaptă către cel mai negru scenariu: intrarea în carantină și aplicarea restricțiilor în toate domeniile.

62210466
Cîțu: Nu l-am demis pe Berceanu de la Garda de Mediu, ci "i-a fost retras sprijinul politic"

Premierul Florin Cîţu explică decizia de revocare din funcţie a comisarului şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu, arătând că acesta fusese numit pe criterii politice şi a pierdut sprijinul politic în momentul în care USR PLUS a părăsit coaliţia.

62214410
Un elev a fost snopit în bătaie, într-o sală de clasă, după ce a refuzat să închidă o ușă. Școala a început o anchetă

Scene violente au fost filmate într-o sală de clasă din județul Arad, unde un elev este snopit în bătaie de alți colegi de școală. Rudele victimei sunt decise să depună plângere la poliție, iar o anchetă se face și la școală.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.