Au ajuns in clasa a V-a fara sa stie sa-si scrie numele. Tatal fratilor din Vaslui: Ce sa fac? Legea nu-ti da voie sa-i bati
PARTEA II. Aproape 40% dintre elevii romani, care au implinit 15 ani, sunt semi-analfabeti. Cunosc literele, dar nu stiu sa formeze cuvinte. Iar daca, din intamplare, nimeresc vreunul, nu ii inteleg sensul.
O arata evaluarile facute in ultimii ani, in cadrul unui program initiat de ''Organizatia pentru Cooperare Economica si Dezvoltare''. Realitatea este insa, mult mai dura. La tara, unde invata mai bine de jumatate dintre copiii nostri, sunt elevi care nu stiu sa isi scrie numele, desi au ajuns in ciclul gimnazial.
Povestea tulburatoare a unor frati din satul Poganesti, judetul Vaslui, elevi in clasa a VII-a
Sunt colegi, desi unul dintre ei este cu doi ani mai mare. A ramas repetent si, cel mai probabil, va ingrosa randurile necalificatilor din Romania. In cazul lui este o minune ca a ajuns pana la acest nivel, desi nu stie sa scrie si sa citeasca.
Bogdan, care are acum 23 de ani, a abandonat scoala din Poganesti in clasa a saptea. Spune ca stie sa scrie si sa citeasca insa acum e prea ocupat sa caute printre cuiele ruginite bucatile cat de cat drepte ca sa repare cocina.
"Eu sunt singurul care le duc pe toate. Sunt cu toate, cu munca, cu campul, eu sunt cheia si lacasul. Tata e acasa si el, dar nu prea i-a placut munca", spune Bogdan.
Insa pe Bogdan nu l-a intrebat nimeni vreodata daca ii place munca sau daca i se intampla sa viseze. S-a trezit dintr-o data cu fraiele gospodariei in maini. Are o tristete in ochi pe care incearca sa o ascunda in spatele unui zambet fortat. In realitate sta mereu cu capul plecat. La fel ca mama lui.
Mama e mai tot timpul prin spitale, iar tatal isi vede de ale lui. Bogdan tine casa. Are 4 frati si 5 surori. Doar una mai este la scoala din Husi intr-a zecea. Celelalte patru au abandonat scoala si s-au maritat dupa. Dintre baieti, cei mici doi sunt inca in clasa cincea.
Petru are 15 ani, iar Ciprian 13 si abia au trecut in gimnaziu. Bogdan are ganduri marete pentru ei, dar se pare ca fratii lui sunt pe cale sa-i calce pe urme. Petru a ramas repetent doi ani la rand si daca nu trece nici anul acesta nu mai are nicio sansa sa fie reintegrat.
Discutie cu Petru:
- Ce scrie aici?
- Petru: Nu stiu.
- Mama: Citeste, mama!
- Petru: Nu prea stiu.
- Mama: Care-i mai buna: cartea sau joaca?
- Petru: Cartea.
- Mama: Eu cand va zic: "Pune mana pe carte", "Las ca invat, am timp".
- Mama catre Petru: Pai numele: Niculita Petru cu N mare si cu P mare.
- Tatal: Ce sa le fac eu? Daca-I bat ca sa-l iau sa stie de povata parinteasca cum am stiut si eu, ca si eu am fost crescut doar om necajit din oameni necajiti, nu din chiaburi. Asta-i situatia, daca asta-i legea in ziua de azi, nu da voie ca sa-l persecuti. De batut nu, ca sa-I educ cum trebuie ca asta e educatia: o palma la fund ca sa stie: da, e tata, e mama, asa ca daca il lasi in legea lui nu se mai stie. Nu o sa fie bine pana cand nu se baga armata inapoi, ca aici e a doua scoala din viata.
O scoala care pe el l-a invatat cum se face instructie. In rest, educatia se rezuma la maximum 8 clase, dupa care toata viata se traduce prin munca grea. Bogdan stie asta deja, la fel si Mihai, fratele lui.
Daca ii intrebi de viitor si de scoala raspunsul incepe cu un oftat. Si-au acceptat saracia si neputinta, iar ca ei sunt cateva sute de mii in toata tara.
Dureros este ca neavand exemple pozitive acasa nici nu au cum sa isi depaseasca vreodata conditia. In Romania anului 2015 sunt inca multi parintii fara carte, care fac planuri doar pentru ziua de maine. Si pentru ei si pentru copiii lor.
