„SN Nuclearelectrica SA anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 13 noiembrie 2026, cu o decalare de o zi față de programul comunicat inițial prin raportul curent de astăzi, 11 noiembrie 2026. Astfel, Unitatea 1 CNE Cernavodă va atinge puterea nominală în data de 14 noiembrie 2026”, anunță, miercuri seară, Nuclearelectrica SA, într-un comunicat transmis la BVB, potrivit News.ro.

Decalarea reconectării Unității 1 este corelată cu o durată mai mare necesară finalizării lucrărilor de remediere, în conformitate cu normele de securitate nucleară, susțin reprezentanții companiei.

„Efectuarea lucrărilor de remediere la nivelul Unității 1 se realizează în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului și mediului înconjurător”, arată comunicatul.

Luni seară, Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național din cauza unei defecțiuni la partea nenucleară, după ce fusese resincronizată la SEN vinerea trecută.Miercuri dimineață, Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 de la CNE Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național joi, urmând să atingă puterea nominală vineri.

De vineri, ambele unități ale centralei nucleare ar trebui să funcționeze la capacitatea la care au fost proiectate. Asta înseamnă că ar trebui să furnizeze aproape 20% din necesarul de consum al României. În timpul în care nu am avut energie nucleară deloc, România a importat masiv energie. Inclusiv zilele acestea, am avut seara, în jurul orei 19, importuri de peste 2100 MW din totalul de consum de peste 8.000.

Defecțiunea a apărut la un echipament din partea uzinei care nu ține de instalațiile nucleare. Directorul tehnic a fost înlocuit, urmând să se ocupe de altceva în cadrul uzinei, a explicat șeful Nuclearelectrica.

Tot miercuri, a fost conectată la Sistemul Energetic Național Unitatea 2, care va atinge puterea nominală joi. După reconectarea celor două unități, CNE Cernavodă va asigura aproximativ 20% din necesarul de consum al României.

Unitatea 1 a centralei nucleare a fost oprită controlat în 28 iulie, iar Unitatea 2 a fost deconectată treptat în 13 august, ducând la oprirea totală a centralei, din cauza debitului scăzut al Dunării.