Președintele american a anunțat că a fost o întrevedere bună și productivă, care a durat 3 ore. Presa de la Teheran a scris că Iranul a prezentat condițiile în care ar fi dispus să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. 

Pe de altă parte, liderul de la Casa Albă a stârnit protestul delegației cubaneze când a anunțat că guvernul comunist de la Havana va cădea. 

Când a sosit la sediul Organizației Națiunilor Unite, Donald Trump a fost întâmpinat de întrebările insistente ale unei jurnaliste CNN - post care a primit interdicție la Casa Albă. 

Cum era de așteptat, președintele american a început discursul de la tribuna ONU în stilul său caracteristic.

Cum era de așteptat, președintele american a început discursul de la tribuna ONU în stilul său caracteristic.

Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Întreaga lume beneficiază de bogăția, forța, spiritul și elanul unei Americi reenergizate și foarte puternice. Așa cum ne-am mișcat rapid pentru a rezolva problemele pe care le-am moștenit acasă, am acționat cu hotărâre și rapiditate pentru a remodela scena mondială. În timp ce alții au vorbit despre pace, eu am făcut pace. În timp ce alții au ignorat amenințările, eu le-am înfruntat”.

Războiul din Iran își va găsi și el soluționare, a anunțat liderul de la Casa Albă, în timp ce din public era ascultat de un reprezentant al ministerului de Externe de la Teheran. 

Donald Trump:Am o decizie importantă de luat. Să închei un acord cu Iranul? Sau să anihilez Republica Islamică Iran rapid? Cred că vom ajunge la un acord imediat după alegeri. Pentru că nu are sens pentru ei să nu accepte un acord. Iranul așteaptă să vadă cum mă descurc la alegerile din Congres. Ceea ce iranienii nu își dau seama este că eu nu candidez. Alegerile nu au nicio importanță pentru mine când vine vorba despre Iran. Iranienii sunt niște lași și niște trădători!”

În schimb, delegația cubaneză a părăsit sala când președintele american și-a dezvăluit ambițiile cu privire la această țară.

Donald Trump: „Administrația mea urmărește, de asemenea, o schimbare fundamentală a situației din Cuba, unde regimul comunist se află sub o presiune uriașă, cea mai mare presiune la care a fost supus vreodată. Este un stat complet eșuat. Se prăbușește ca niciodată până acum și va cădea. Nu vom permite existența unui refugiu pentru adversarii străini care să amenințe America chiar în propria noastră vecinătate. Este chiar la ușa noastră”.

Întâmplător sau nu, de la tribuna Adunării Generale a ONU, mai mulți lideri au criticat discursul și comportamentul unor șefi de stat care folosesc forța și provocările în locul regulilor internaționale.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Vrem să trăim într-o asemenea lume, în care ne întoarcem la legea junglei, sau vrem să trăim într-o societate internațională civilizată? Carta ONU nu le permite unora să ia decizii în locul altora”.

Alexander Stubb, președintele Finlandei: „Din păcate, avem numeroase exemple de persoane care folosesc un limbaj disprețuitor atunci când vorbesc despre alții. Prea adesea, cei cu discursul cel mai provocator beneficiază de cea mai mare vizibilitate. Provocarea este răsplătită cu atenție. Excesul este confundat cu curajul, iar exagerarea cu adevărul”.

Printre cei vizați, deși nimeni nu i-a rostit numele, a fost președintele american Donald Trump. Premierul norvegian i-a găsit, totuși, o scuză.

Jonas Gahr Støre, premierul Norvegiei: „Ei bine, (Trump) are un stil în care folosește foarte mult astfel de discursuri pentru nevoile sale politice interne”.

Alți lideri au criticat pasivitatea ONU în fața crizelor internaționale.

Luiz Inacio Lula da Silva, președintele Braziliei: „ONU eșuează în îndeplinirea uneia dintre cele mai importante misiuni ale sale: aceea de a salva omenirea de flagelul războiului. Suntem cu toții ostaticii inacțiunii unui Consiliu de Securitate care nu își îndeplinește rolul”.

Alte subiecte abordate în Adunarea Generală a ONU au fost situația din Gaza și riscurile asociate cu inteligența artificială. Marea Britanie, Finlanda și Norvegia au fost printre statele care au susținut reglementarea tehnologiei. Statele Unite, prin vocea lui Donald Trump, s-au opus acestei idei, în ciuda apelurilor lansate de liderii din industrie pentru temperarea evoluției acestor sisteme.