Vremea se menține neobișnuit de caldă și duminică. Maximele ating 28 de grade

×
Publicitate

Duminică, vremea rămâne caldă şi frumoasă. Dimineaţa avem ceaţă, poate şi un pic de burniţa prin estul ţării, dar la amiază se înseninează peste tot. Temperaturile ajung din nou la 28 de grade prin vestul ţării.

 

Vremea pe regiuni

Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Ceaţă a apărut local, umezeala este mare şi se resimt valori mai mici decât ne indică termomatrele. Situaţia se îndreaptă spre amiază.

Ceata găsim şi un pic mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Nu va dura mult, însă atmosfera devine plăcută abia după prânz.

Soare şi temperaturi de peste 20 de grade avem şi în jumătatea nordică a Moldovei şi prin Bucovina. Nu scăpăm, totuşi, de negura în primele ore. Conduceţi cu atenţie.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş va fi şi mai cald. Pe aici se pot înregistra şi 26 de grade, iar ceața va apărea sporadic dimineaţa.

Pentru vestul ţării, harta este cât se poate de sugestivă. Şi azi avem o amiază nefiresc de caldă.

Şi în Transilvania se menţine atmosferă plăcută, cu ceață câteva ore şi soare mai târziu.

În Oltenia va fi şi mai cald decât ieri, norii nu prea apar, vântul va adia discret şi s-ar putea să scăpăm de ceaţă.

Zi de vară până în seară prindem şi în ţinuturile sudice. Mai sunt condiţii de ceaţă, iar pe la prânz, se încălzeşte şi mai tare decât sâmbătă.


Vremea în București

 

În București avem o dimineaţă umedă şi răcoroasă, cu temperaturi în jur de 7, 8 grade la marginea oraşului. Avem aer ceţos în vecinătatea oraşului şi vreme frumoasă în mare parte a zilei.

Şi luni stăm la fel de bine. Se menţine căldura neobişnuită, se ating 24, poate 25 de grade după prânz, iar ceața revine pentru câteva ore, dimineaţa şi noaptea.

Marţi vom avea exact aceeaşi situaţie. Negură în zonele din jurul oraşului, cer senin mare parte a zilei, temperaturi potrivite pentru anotimpul cald.

De asemenea, și miercuri vremea se va menține la fel de plăcută.

 

Vremea la munte

 

Ajungem în zona de munte, unde duminică dăm peste atmosfera agreabilă, cer curat, iar temperaturile mai urca puţin faţă de ultimele zile.

Luni va fi cam la fel, dimineaţa sunt semne de ceaţă pe văi şi în depresiuni, pe la prânz va fi soare peste tot.

Cu ziua de marţi, continua şirul zilelelor calde şi însorite. Tot aşa va fi şi miercuri. Umezeală şi negura în zonele joase, cer senin şi neobişnuit de cald mai sus, pe creste.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62086098
Temperaturi cu 10 grade mai ridicate decât ar fi normal. Anunțul meteorologilor

Este o toamnă superbă, în cele mai frumoase culori ale naturii. Sâmbătă au fost 25 de grade în Capitală şi cu un grad sau două mai puţin în alte regiuni din ţară.

61944469
Atenționare meteo. Cod galben de ceață în București și în mai multe județe

Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galben de ceaţă, valabile în Bucureşti şi în 12 judeţe. În unele locuri, vizibilitatea va fi extrem de scăzută şi se va semnala burniţă.

62085918
Temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Maxime între 17 și 28 de grade

Sâmbătă prindem încă o zi caldă şi însorită, însă dimineaţa, ceața poate să dureze câteva ore în multe dintre zonele de câmpie. Maximele vor fi de la 17 la 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.

Recomandări
Nicusor dan siegfried muresan inquam
Modificări de ultim moment în componența „Guvernului Mureșan”. Ce au discutat Nicușor Dan și premierul desemnat, la Cotroceni

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, și președintele României, s-au întâlnit, vineri, pentru discuții, la Palatul Cotroceni.

62379554
Cum au obținut doi ruși cărți de identitate și pașapoarte românești fără să aibă cetățenie. Ce documente au folosit

Doi cetățeni ruși sunt acuzați că au folosit certificate false de cetățenie română pentru a obține acte românești.

Copil gasit
Băiețelul de 4 ani dispărut din Dofteana a fost găsit decedat în râul Trotuș

Băiețelul de 4 ani din comuna Dofteana, județul Bacău, dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat vineri, în râul Trotuș. Copilul, diagnosticat cu autism, era căutat de aproape 24 de ore de sute de persoane.