Vremea azi, 7 mai. Temperaturile cresc peste tot în țară. Care vor fi maximele

×
Publicitate

Vremea azi, 7 mai. În Europa, vineri cerul va fi senin prin sud-vest, apare soarele şi prin nord-vest, dar în celelalte zone predomina vremea închisă.

 

Precipitaţiile vor veni în ţările central-estice şi în nord-est şi se pot strânge cantităţi mari de apă.


Ploi pe zone restrânse apar şi în apropierea Munţilor Alpi, iar temperaturile cresc în Peninsula Iberică, în cea Italică şi în sud-estul Europei.

Vântul sufla tare pe ocean şi la vest de Arhipelagul britanic iar precipitaţiile din primele două zile, se vor concentra în ţările estice şi în vestul Rusiei. La final, apare un nou val de ploi, în jumătatea vestică a Europei şi prin nord.

O masă de aer rece din Peninsula Scandinavă va ajunge astăzi şi mâine, în ţările central-estice, iar în acelaşi timp se încălzeşte în regiunile sud-vestice şi în cele vestice. Duminică şi luni, aerul cald va ajunge în nord şi est, inclusiv în zona noastră.


Vremea azi, 7 mai. La ora 7, cerul este variabil în sud, şi în sud-est, dar în celelalte zone sunt înnorări. Plouă slab şi izolat, în vestul şi centrul ţării, iar vântul are unele intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali. Cel mai rece este la Topliţa, 1 grad cu plus şi cel mai cald la Şiria, Oraviţa, Sulina şi Constanța, 14 grade.


Vremea azi, 7 mai, pe regiuni

 

Vineri, atmosfera va fi plăcută şi caldă în sudul şi sud-estul țării, dar în celelalte zone, instabilitatea va creşte şi va fi mai răcoare. După prânz, în vest, centru şi nord, apar averse consistente, cu tunete, fulgere şi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor iar maximele pleacă de la 13 grade în Maramureş şi vor ajunge până la 29 de grade în sudul Olteniei.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici avem o zi însorită, un vânt tot mai insistent şi temperaturi în creştere.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, așteptăm vreme destul de plăcută în prima parte a zilei, dar, spre seară, se adună norii şi izolat vin averse cu tunete şi fulgere. Se încălzeşte uşor şi temperaturile se opresc pe la 25 de grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, instabilitatea creşte după prânz şi vin averse, cu tunete şi fulgere iar vântul va creşte în intensitate. Temperaturile mai cresc puţin şi ajung până la 23 de grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, vor fi înnorări şi mai multe reprize cu ploi destul de consistente, însoţite de fenomene electrice şi vânt intens. Temperaturile se vor situa între 13 şi 17 grade şi vor fi modeste pentru această dată.

În ţinuturile vestice, se încălzeşte şi maximele ajung până la 20 de grade Celsius. Atmosfera va fi închisă, plouă cam peste tot şi vor fi şi fenomene electrice.


În Transilvania, norii se înmulţesc după-amiaza şi seara, când vor fi intervale cu ploi serioase, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul prinde putere pe crestele montane iar temperaturile cresc cu 5-6 grade faţă de ziua trecută.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele urcă spre 29 de grade în sudul Olteniei. Către seară sunt ceva averse de ploaie, mai ales în zonele înalte.

În ţinuturile sudice aşteptăm vreme frumoasă, un vânt mai intens şi temperaturi în creştere. Spre seară se mai aduna norii dar ploile apar doar izolat.

Vremea azi, 7 mai, la București


În Bucureşti atmosfera va fi însorită şi vântul devine mai insistent. Temperatura aerului urcă până la 28 de grade şi vremea devine caldă pentru acest moment al anului. La noapte se mai strâng norii şi minima va ajunge pe la 12 grade.

La munte se încălzeşte, însă după prânz apar ploile în masivele nordice, iar spre seară o să plouă şi în restul zonei montane. Vor fi averse cu descărcări electrice, poate şi grindină, iar la altitudini mari, vântul va sufla cu viteze de peste 70...90 kM/h.

 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Vremea azi, 6 mai. Temperaturile scad în vest, în nord şi în centru

Vremea se răcoreşte joi în vest, în nord şi în centru, dar în sudul ţării temperaturile rămân în limitele normale.

Vreme schimbătoare azi, 5 mai 2021. Soare în prima parte a zilei, ploi după-amiază

Miercuri avem vreme uşor instabilă, cu temperaturi normale. Va fi timp frumos în prima parte a zilei, dar apoi norii se înmulţesc şi apar averse şi descărcări electrice mai ales în zonele de deal şi de munte.

Vremea azi, 4 mai. Va fi răcoare în cea mai mare parte a ţării

Ziua de marți ne-aduce vreme răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, soare şi câţiva nori de ploaie prin sud-est şi la munte.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității a fost votată. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot, astăzi, Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Momentul în care o dronă cu explozibil descoperită pe plaja Olimp a fost detonată controlat | VIDEO

Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.