Vremea azi, 22 noiembrie. Zile frumoase, dar și mai reci decât normalul perioadei

×
Publicitate

Astăzi vremea se îmbunează, se înseninează, însă în primele ore ale zilei va fi rece și mai sunt condiții de ceață.

 

Vântul va prinde putere pe crestele Carpaților Orientali și Meridionali iar maximele termice pleacă de la 2 grade în depresiuni și vor ajunge până la 8 grade în sud-vest și nord-est.

Vedem cum va fi vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul. Pe aici găsim vreme bună, soarele se arată peste tot și vântul va fi activ. După prânz, se ating 6-7 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, atmosfera va fi însorită, vântul nu va pune problem, iar maximele termice vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Vedem soarele și în nordul Moldovei și în Bucovina. Se încălzește ușor, iar după prânz vor fi cel mult 8 grade. Spre seară se mai adună norii însă doar pe la munte, sunt posibile fulguieli trecătoare.

În nordul Transilvaniei și prin Maramureș avem soare în cea mai mare parte a zilei dar temperaturile vor fi modeste. Din a doua parte a zilei norii se înmulțesc și s-ar putea să vina câțiva fulgi de zăpadă în zonele de munte.

În vestul țării, astăzi scăpăm de nori și precipitații însă în primele ore ale zilei va fi ceață. Se înseninează, iar temperaturile cresc ușor față de ziua trecută.

În Transilvania, acum dimineața este frig și ceață, mai ales în depresiuni. Mai târziu se arată și soarele iar vântul suflă tare în zonele înalte de munte, cu viteze de peste 75 km/h. Maximele termice ajung pe la 5 grade la Sibiu dar la Miercurea Ciuc vor fi cel mult 2 grade.

În Oltenia, ne așteaptă o zi frumoasă și se mai încălzește puțin față de ieri. Norii apar destul de rar și amiaza ne-aduce maxime în jur de 7...8 grade.

Și în sudul țării se anunță soare și atmosferă plăcută. Se încălzește ușor și după prânz se ating 6-7 grade Celsius.

 

Vremea în țară

 

La noapte, norii apar în jumătatea nordica iar în zonele de munte de aici s-ar putea să fulguiască puțin. În rest cerul va fi variabil, chiar senin în sud-est. În zonele joase se formează ceață, iar temperaturile ajung la minus 9 grade în depresiuni, în timp ce pe litoral vor fi 3 grade cu plus.

Luni se încălzește ușor și temperaturile se apropie de normal. Norii se adună treptat în jumătatea de nord a țării iar spre seară apar precipitații slabe: ninsori în Maramureș și la munte, lapoviță în Transilvania și ploi în Moldova și în Crișana.

În restul țării, găsim soare și vreme bună iar vântul va avea intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, pe unde va viscoli ninsoarea și va spulbera zăpada depusă. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în depresiuni și 11 grade în regiunile sudice.

Marți, avem vreme frumoasă însă dimineața găsim mulți nori și ceață în zonele joase din sud-vest, centru și nord-est. Vântul se întețește la munte și în regiunile estice.

Miercuri ceața revine în Oltenia, Transilvania și Banat și s-ar putea să burnițeze. În restul țării găsim vreme mai bună, dar temperaturile se mențin sub nivelul perioadei.

 

Vreme în București

 

În București în orele dimineții va fi rece, mai apar câțiva nori și vântul va fi activ. Peste zi, se anunță vreme frumoasă, cu cer mai mult senin și o maximă de 7 grade Celsius. La noapte cerul se menține curat și minima coboară la minus 1 grad.

Și luni avem vreme bună, dar dimineața va fi destul de rece. Soarele va fi prezent până spre seară, când se adună norii însă șansele de ploaie vor fi reduse. Se încălzește ușor și temperaturile urcă până la 10 grade.

Marți în orele dimineții vor fi înnorări și condiții de ceață, însă norii se împrăștie treptat și vom avea o zi plăcută.

Miercuri la începutul zilei atmosfera va fi mohorâta dar pe parcursul zilei vom avea soare și vreme bună. Vântul va sufla slab și în termometre vor fi 10 grade, iar cea minimă de minus 2 grade.

 

Vremea la munte

 

Și în zonele de munte se anunță vreme frumoasă. Spre seară, se adună norii în masivele nordice însă doar izolat sunt posibile fulguieli trecătoare. Vântul prinde putere în zonele de creastă din Carpații Orientali și Meridionali, pe unde se vor depăși viteze de 75 km/h și zăpada va fi spulberată. În zonele joase va fi ceață iar temperaturile din stațiuni vor fi în creștere.

Luni temperaturile mai cresc puțin, dar se înnorează spre seară și o să ningă slab, în special în masivele nordice. Vântul se întețește pe creste, pe unde va viscoli sau va spulbera zăpada.

Marți, avem înnorări în prima parte a zilei, însă mai târziu cerul se degajează și apare soarele. Vântul agită atmosfera din când în când, iar temperaturile vor fi în scădere.

Miercuri predomină vremea frumoasă și se încălzește ușor. Vântul va fi activ iar pe văi și în depresiuni va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.

 

Articol recomandat de sport.ro
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Deziluzie la Moscova! A spus-o fără ocolișuri: „Nu se luptă pentru victorie”
Citește și...
Vremea azi, 21 noiembrie. Vine gerul și ninge viscolit la munte

Astăzi va ninge în Carpații Meridionali și în zona Transilvaniei, va cădea lapoviță în dealurile din sudul țării, iar în Oltenia și izolat în Muntenia, se anunță ploi slabe.

Alertă ANM: Cod galben de ninsori în 11 județe din țară, până sâmbătă la 14:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ care vizează integral sau parţial 11 judeţe, valabilă până sâmbătă la ora 14:00.

Vremea azi, 20 noiembrie. Vânt și precipitații în majoritatea regiunilor țării

Vremea azi, 20 noiembrie. Vineri se răceşte, iar precipitaţiile vin în vestul, nordul şi centrul tãrii şi izolat în celelalte zone. La munte va ninge, dar în rest vor predomina ploile şi se pot depãşi 20 l/mp.

Recomandări
Nicușor Dan, despre situația din România: „A fost o criză politică care ne-a depăşit previziunile”

Președintele Nicușor Dan le-a spus diplomaților, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, că nu s-a așteptat ca această criză politică, provocată după demiterea Guvernului Bolojan, să dureze atât de mult.

Autoritatea Electorală Permanentă începe controlul la marile partide politice, cu excepția AUR. ”Încurcam lucrurile pe acolo”

Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice.

Putin, presat de unul dintre cei mai importanți aliați ai Rusiei. Modi îi cere o pace „cât mai curând posibil” în Ucraina

„Trebuie să trecem de la războiul fără sfârșit la sfârșitul războiului.” - este mesajul public transmis de premierul indian lui Vladimir Putin.