Vremea astăzi, 25 ianuarie. Temperaturi în scădere şi vânt în toată ţara

×
Publicitate

Ziua de luni ne-aduce temperaturi în scădere şi vântul va agita atmosfera în toată ţara.

La munte, dar şi în regiunile nord-vestice, centrale şi prin sud, se vor depăşi viteze de 55...65 km/h, dar în zona montană înaltă vor fi peste 80-100 km/h. Precipitaţiile apar pe suprafeţe extinse: vor fi ninsori şi lapoviţă în regiunile intracarpatice, iar în sud şi în est o să plouă. Maximele pleacă de la zero grade în depresiuni şi vor ajunge până la 12 grade în zona Dobrogei.

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Dobrogea şi Bărăgan, găsim mulţi nori şi ploi mai consistente, vântul va avea intensificări, iar temperaturile se menţin ridicate pentru această dată.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vremea se strică şi o să plouă cam peste tot. Vântul va fi insistent, iar maximele termice se opresc pe la 10 grade.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, găsim mulţi nori şi ploi, iar pe timpul nopţii o să ningă. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă vreme urâtă, precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi un vânt intens. Noaptea va continua să ningă şi se răceşte

În ţinuturile vestice, vor fi înnorări şi ploi în zonele joase, dar şi ninsori la deal şi la munte. Vântul va agita atmosfera, iar temperaturile scad cu 5-6 grade faţă de cele inregsitrate ieri.

În Transilvania se răceşte tranşant şi vor predomina ninsorile. În zonele de munte se va depune strat de zăpadă iar la altitudini mari vântul va sufla cu peste 100 km/h şi va fi viscol. Temperaturile nu mai trec de 4 grade şi vântul va spori senzaţia de frig.

Se strică vremea şi în Oltenia: o să plouă din când în când şi vântul va avea intensificări. Maximele termice, în scădere faţă de ziua trecută, vor ajunge până la 7 grade.

În ţinuturile sudice, vremea va fi schimbătoare, o să plouă puţin dar apare şi soarele printre nori. Se porneşte vântul iar temperaturile scad cu 4-5 grade faţă de ziua trecută.

Vremea în București

 

 

În Bucureşti, în primele ore ale zilei, mai sunt înnorări şi câteva ploi slabe, se răceşte, însă temperatura aerului se va menţine ridicată pentru această dată. După prânz, în termometre se ating 6 grade Celsius. Spre seară, vântul va creşte în intensitate şi se vor înregistra viteze de 55 km/h.

Vremea la munte

 

 

La munte, cerul va fi acoperit de nori şi va ninge pe spaţii mari. Vântul va prinde putere, iar la altitudini de peste 1800 de metri se vor depăşi viteze de 80...100 km/h şi va fi viscol. Temperaturile din staţiuni scad faţă de cele înregistrate ieri.

Vremea în următoarele zile

 

 

Luni, temperaturile încep să scadă şi vântul va agita atmosfera în toată ţara. La munte, la altitudini mari, se vor depăşi viteze de 80-100 km/h. Va ninge la munte şi în regiunile intracarpatice iar în sud şi în est, o să plouă.

Marți, se face mai rece şi ajungem la normal cu temperaturile. Ninsorile cuprind jumătatea nordică a ţării, iar prin sud-est vor fi ploi sau lapoviţă. Vântul mai are unele intensificări pe la munte şi prin sudul ţării.

Miercuri, înnorările persistă şi se mai răceşte puţin. Va mai ninge prin sud-est şi la munte, iar vântul prinde putere pe crestele Carpaţilor Meridionali şi pe litoral.

Joi, ninsorile apar pe suprafeţe mici în regiunile intracarpatice şi la munte, iar vântul va fi mai intens în zonele montane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Cod galben şi portocaliu de vânt puternic. Luni vor fi rafale puternice în toată țara

Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări de vânt puternic. Până luni dimineaţă, în Banat şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali va fi cod galben, iar la altitudini mari va fi cod portocaliu.

Vreme foarte caldă pentru luna ianuarie. Unde vor fi 15 grade astăzi

Duminică avem încă o zi foarte caldă pentru luna ianuarie. O să plouă în ţinuturile estice, mai vin câţiva stropi şi prin vestul ţării, iar la munte o să fie lapoviţă.

Vreme foarte caldă pentru luna ianuarie în acest weekend. Când revin ninsorile

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme foarte caldă pentru luna ianuarie şi câteva ploi în orele serii, în vest şi în sud-vest. Maximele pornesc de la 3 grade în depresiunile din estul Transivaniei şi ating 15 grade în ţinuturile vestice şi în sud-estul ţării.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.