Ploile cuprind toată țara în weekend. Zonele unde vor fi averse cu fulgere

×
Publicitate

Vineri avem ploi şi instabilitate în cam toată jumătatea de nord a ţării. În schimb, prin sud şi sud-est, se anunţă vreme plăcută şi caldă. Vom avea maxime cuprinse între 17 şi 28 de grade.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. Vântul va avea intensificări trecătoare pe litoral şi la amiază vor fi cel mult 28 de grade Celsius. Şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vremea va fi plăcută şi se încălzeşte cu 4-5 grade faţă de ziua trecută. În restul Moldovei se anunţă vreme instabilă îndeosebi în regiunile nordice dar şi în rest o să plouă însă pe spaţii mai mici. Se pot strânge cantităţi mai mari de apă şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

În Maramureş şi în nordul Transilvaniei, ploile încep de dimineaţă şi vor fi însoţite de toată suita de fenomene specifice instabilităţii. Valorile termice vor fi cuprinse între 17 şi 21 de grade Celsius şi se vor situa sub normalul perioadei. În ţinuturile vestice, se anunţă vreme bună dimineaţa însă norii se adună treptat şi după prânz vin şi aici averse cu fulgere şi vânt mai nervos. Se vor strânge cantităţi mai mari de apă şi e posibil să cadă grindină. Se încălzeşte uşor şi vom avea temperaturi normale pentru această dată.

Vin aversele şi prin ţinuturile centrale însă nu vor fi pe suprafeţe mari. Apare şi soarele pe pearcursul zilei şi se încălzeşte uşor.

Sud-vestul ţării are parte de soare şi atmosferă plăcută. Tendinţa de încălzire se păstrează şi aici, iar maximele urcă spre 25 de grade. Şi în ţinuturile sudice, găsim vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. Se vor atinge 27-28 de grade Celsius.

În Bucureşti, astăzi prindem vreme frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal şi vântul va fi activ.

În zonele de munte se anunţă ploi şi instabilitate. Se pot strânge cantităţi mai mari de apă şi e posibil să cadă grindină. Temperaturile din staţiuni vor fi comparabile cu cele înregistrate ieri.

Pe litoral, astăzi atmosferă va fi însorită şi vântul va avea intensificări trecãtoare. Pe plajă vor fi cel mult 24 de grade şi apa mării va avea 18 grade.

Sâmbătă, ploile vor fi consistente şi vor veni la început în vest şi în sud, dar seara şi noaptea vor uda şi jumătatea de est a ţării.

Duminica instabilitatea persistă. Aversele apar pe timpul zilei în centru, în est şi în sud-est iar seara şi noaptea, prin Oltenia. În celelalte zone se anunţă vreme mai bună şi ploi sporadice.

Luni norii vor fi numeroşi şi o să mai ploua îndeosebi în sud-vestul şi centrul țării, dar şi în zona de munte.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
61917321
Vreme instabilă în aproape toată țara, cu ploi și grindină. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Joi, 17 mai, vremea va fi în general instabilă. În nord-vestul teritoriului, precum şi în zonele de munte înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice.

61917323
Instabilitate atmosferică accentuată în întreaga ţară. Ploi torențiale și grindină în unele zone

Meteorologii anunţă că, miercuri, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în întreaga ţară, îndeosebi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane.

61959676
Cod portocaliu de ploi abundente în localităţi din judeţul Timiş. Vânt puternic în alte 3 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţa, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă până la ora 10:00, în mai multe localităţi din judeţul Timiş.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.