Ploi și ninsori anunțate de meteorologi, începând cu seara de luni. Cât durează vremea rea

62027826
iStock

Meteorologi au emis, luni, o informare potrivit căreia, de la ora 21.00, până marţi la ora 11.00, se vor înregistra precipitaţii, pe alocuri însemnate cantitativ, în aproape toate regiunile ţării.

Vântul va sufla cu putere la munte, în regiunile sudice, sud-estice şi pe litoral, unde va ajunge la 70 de kilometri la oră.

Potrivit meteorologilor, de luni de la ora 21.00, până marţi la ora 11.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi precipitaţii, care vor depăşi 10 l/mp şi local 15-20 l/mp.

”Acestea vor fi sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar temporar şi pe arii relativ restrânse şi sub formă de ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice, local vântul va avea intensificări, la rafală se vor atinge viteze în general între 45 şi 55 km/h, iar pe litoral de până la 60-70 km/h”, au anunţat meteorologii.

Potrivit acestora, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent.

Temporar vântul va avea viteze de 50-60 km/h, iar la altitudini mai mari de 1500 m de peste 70 km/h, zăpada va fi spulberată şi ninsoarea viscolită.

Totodată, a fost emisă o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti.

Astfel, de luni de la ora 21.00 până marţi la aceeaşi oră, cerul va fi noros şi temporar vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, iar după miezul nopţii posibil trecător şi lapoviţă şi ninsoare.

Se vor acumula cantităţi de precipitaţii cuprinse între 15 şi 20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală între 35 şi 45 km/h. Temperatura minimă va fi de 2-4 grade. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61872802
Prognoză specială pentru Bucureşti, emisă de urgenţă de ANM. Când începe să ningă
ANM a transmis luni la prânz o prognoză specială pentru Bucureşti, unde vremea se schimbă complet de la mietul nopţii.
62027741
Cod portocaliu în 3 judeţe. Vântul va atinge 130 km/h
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu şi Cod galben de vânt, valabile în zone din Moldova, Muntenia şi Transilvania, pe durata orelor următoare.
61858592
Vremea 11 martie 2019. Temperaturile coboară la nivelul îngheţului în toată ţara
Astăzi mai prindem o zi caldă, îndeosebi în sud-estul ţării, pe unde se ating în jur de 19 grade. Vântul însă continua să agite atmosferă, iar ploile se extind treptat în jumătatea sudică şi devin mai consistente.