Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, dar şi temperaturi caniculare. Prognoza meteo

×
Publicitate

Ploile apar temporar în mai multe reprize aproape peste tot. În sud-est, amiază se menţine caldă şi înăbuşitoare. Şi miercuri după prânz o să avem averse, întâi la munte, apoi mai ales în sud, sud-est, prin vest şi nord-vest.

Vremea se anunţă instabilă, cu ploi în mai multe reprize aproape peste tot. În sud-est, amiaza se menţine caldă şi înăbuşitoare. Maximele sunt în scădere şi o să avem de la 27 la 31 de grade.

In Dobrogea şi Bărăgan atmosferă plăcută, dar pe la prânz avem în continuare căldura sufocantă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar pe seara apar şi aversele. Pe Dunăre, în Balta Brailei, dar şi în zona Deltei se menţine codul portocaliu de inundaţii până joi.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se răcoreşte. Atmosfera se anunţă relativ plăcută. Ceva ploi apar şi la apropierea serii.

Nu scăpăm de instabilitate nici în nordul Moldovei şi în Bucovina. Temperaturile scad şi atmosfera va fi ceva mai agreabilă, între două ploi.

Scad temperaturile şi în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş. Şi aici vin ceva ploi scurte, dar zărim şi soarele o bună parte a zilei.

În vestul ţării, aversele apar întâi dimineaţa, apoi din nou, către seară. Pot lăsa cantităţi mari de apă. Temperaturile se opresc pe la 28 de grade.

În Transilvania, vremea devine instabilă în a doua parte a zilei. Dimineaţa prindem soare şi atmosfera agreabilă.

Ploi scurte, în mai multe reprize, găsim şi în Oltenia, în special în a doua parte a zilei. Nici aici nu va fi prea cald la amiază.

Instabilitate găsim şi în ţinuturile sudice, mai ales după amiază. Vremea va fi schimbătoare, cu ploi în averse, local torenţiale, cu vijelii şi grindină.

În Bucureşti avem vreme călduroasă. Dimineaţă: soare şi vreme bună, mai târziu atmosfera sufocantă, iar pe seara cresc şi condiţiile de ploaie. Dacă vin, aversele vor fi abundente, cu fenomene electrice, vijelii şi grindină.

Prognoza pentru următoarele zile

Marți, ploile apar temporar, în mai multe reprize, aproape peste tot. În sud-est amiaza se menţine caldă şi înăbuşitoare.

Şi miercuri după prânz o să avem averse, întâi la munte, apoi mai ales în sud, sud-est, prin vest şi nord-vest. Vremea călduroasă persista în Bărăgan şi Dobrogea.

Joi se încălzeşte la loc, atmosferă va fi sufocantă la amiază, iar ceva mai târziu, instabilitatea creşte şi ne aduce averse pe la munte, dar local şi în est, sud-est şi nord-vest. Nu dispar fenomenele severe: grindină, vijelii sau ploile torenţiale.

Vineri prindem altă zi foarte caldă, cu ploi scurte, consistente în cele mai multe zone dupa pranz. Maximele pot depăşi 33 de grade în est şi sud-est.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62050073
Cod portocaliu de furtună în 10 judeţe. Zonele afectate

Meteorologii au emis, luni, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtuni, valabile în localităţi din judeţe situate în zonele Moldovei, Munteniei, Banatului, Olteniei şi Crişanei, pe durata orei următoare.

62054951
Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină până miercuri seară. Județele vizate

Un cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină va fi în vigoare până mircuri seara, în 40 de județe, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

62054882
Vremea 17 iunie 2019. Temperaturi care provoacă stres termic major, în mai multe regiuni

Ziua de luni ne-aduce ploi torenţiale, vijelii şi grindină în multe zone din ţară. Prin sud şi est avem încă o amiază călduroasă, cu stres termic major şi până la 34 de grade, în termometre.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.