Avertizare de furtuni violente și grindină, în mai multe zone. Urmează trei zile de caniculă extremă în România

62204387
Shutterstock

ANM a emis luni dimineață un cod galben de furtuni în mai multe zone ale țării, precum și o avertizare cu privire la canicula care se va instala în următoarele trei zile.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni un cod galben de instabilitate atmosferică, valabil de la ora 12.00 până la ora 21.00.

”În Carpații Orientali și de Curbură, în sudul Moldovei, nordul Munteniei și în Dobrogea, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

anm

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55...60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.

Instituția a avertizat și cu privire la disconfortul termic ridicat care se va resimți în România în următoarele trei zile.

Caniculă, până pe 6 iulie

Astfel, în zilele de 4, 5 și 6 iulie ”disconfortul termic va fi în creștere în regiunile sudice și estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități.

Va fi caniculă, marți (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării și în Bărăgan, iar miercuri și joi (5 și 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade.

În sudul și estul Munteniei și în vestul Dobrogei, pe arii restrânse se va atinge pragul critic al disconfortului termic și în după-amiaza zilei de luni”.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62339590
Vreme bizară în România. Caniculă, ploi abundente, furtuni și grindină- toate în aceeași zi

Luni se face foarte cald pe la câmpie, iar în sudul Munteniei și în Bărăgan aerul devine greu de respirat. La munte, în centru, în est și în sud-est o să plouă destul de mult.

62354937
Prognoză meteo specială pentru București. Sunt anunțate ploi, averse și descărcări electrice

Vremea va continua să fie ploioasă în Bucureşti, până duminică seara, iar valorile termice se vor situa în jurul valorii de 30 de grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

62354936
ANM a emis Cod Galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii în aproape toată țara. Harta zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă pe parcursul zilei în 31 de judeţe.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.