ANM a prelungit avertizarea de ploi torențiale, grindină și vânt puternic. Cum va fi vremea în București

×
Publicitate

Meteorologii anunţă că, până sâmbătă dimineaţă, se vor semnala ploi, cu descărcări electrice şi, izolat, grindină şi vijelii, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, vestul Munteniei şi la munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, valabilă de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 6.00.

”În intervalul menţionat vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, vestul Munteniei, precum şi în zonele montane. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp. Izolat vor fi căderi de grindină şi vijelii”, arată ANM.

Pe parcursul zilei de vineri, local şi temporar, în majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 40...50 km/h, iar în zona montană înaltă de 60...80 km/h.

Cod galben de intensificări ale vântului

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă vineri, între orele 10.00 şi 23.00, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi parţial în Suceava, Neamţ şi Bacău.

Astfel, în cea mai mare parte a Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50...60 km/h.

harta anm

Cum va fi vremea în București

În zona municipiului Bucureşti, de vineri, de la ora 10.00, până sâmbătă, la ora 9.00, valorile termice vor scădea uşor faţă de intervalul anterior, astfel că maxima va fi în jurul a 20 de grade, iar minima de 6...8 grade.

Cerul va avea unele înnorări şi vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări (viteze la rafală de 35...45 km/h).

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62438011
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna mai
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului.
62528481
Vremea azi, 18 aprilie. Atmosfera devine instabilă în jumătatea vestică, pe unde o să plouă şi se răceşte
Vineri atmosfera devine instabilă în jumătatea vestică, pe unde o să plouă şi se răceşte. În rest avem o zi destul de însorită şi câţiva nori de ploaie în orele serii.
62446384
Cum va fi vremea de Paște 2025. Temperaturi mai mari decât normalul perioadei și ploi în noaptea de Înviere, în unele zone
Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în perioada Paștelui, în majoritatea regiunilor, a declarat joi, pentru Agerpres, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).