Interviu cu Laura Cosoi. Când a simțit să se apropie de Dumnezeu și Biserică
„L-am pierdut pe Dumnezeu, s-a întâmplat, dar am știut unde să-l găsesc. A fost o perioadă delicată cu mama, atunci am simțit după o perioadă cu alte priorități, să ajung din nou la Dumnezeu. Mă rog în fiecare seară cu fetele, dar apoi și singură.”
„După moartea tatălui am înțeles că e o viață și după cea în care trăim acum. Al treilea copil e pe drum. Nu avem însă o limită. Câți copii îmi dă Dumnezeu, atâția duc’’, spune Laura Cosoi.
Vedeta a vorbit cu Roxana Hulpe la Viitor cu Clasă despre cum echilibrul ei este credința, chiar și în cele mai grele momente. Cum le educă pe fete, cum le transmite valorile legate de credință pe care ea le-a primit în copilărie de la părinți și bunici.
„Au fost momente în adolescență când preferam să merg la discotecă și preferam să mă distrez și dimineața nu puteam să mă trezesc să merg la slujbă. Lipseau duminica, dar nu duminica după amiază. Erau slujbe pentru tineret de la ora 6. E această slujbă a tineretului, s-au gândit bine să o pună după amiaza că apoi mergeam iar în oraș”, spune Laura.
Roxana Hulpe: Aveai o vinovăție seara dacă ieșeai în oraș și nu ajungeai la biserică, cie te făcea să simți această vinovăție? Cineva din familie?
Laura Cosoi: Da, urma duminica să ne vedem la masă cu familia, cu bunicii, cu unchiu meu, și îmi amintesc foarte bine că zicea ''Dar la discotecă nu ai fost obosită, nu ți-a fost somn, dar la biserică ți-a fost somn să mergi. Tot timpul îmi reproșa că nu pot face diferența, nu potți să te trezești să mergi la biserică?'' Erau un pic stricți cu noi. Puneau un pic presiune. Evident că au fost momente când m-am îndepărtat, pentru că mă regăseam în alte zone și nu eram preocupată de biserică, dar au fost puțini ani aceia. Recunosc că la un moment dat când mama a fost la un moment dat bolnavă și a fost un moment delicat pentru noi, momentul acela m-am întors cu adevărat la credință pentru că m-am rugat cum nu m-am rugat nciiodată și mi s-a părut că am fost auzită. Și din momentula cela am păstrat această rugăciune intensă.
Roxana Hulpe: Când se întâmpla asta? În 2008, după anii în care erai zi de zi în lumina reflectoarelor.
Laura Cosoi: Da. Mergeam la biserică, e extrem de intim procesul acesta de a merge la biserică, e la fel de intim ca numărul copiilor, câți faci, dacă ținem post sau nu, discuțiile care sunt delicate.
Roxana Hulpe: Dar cu toate acestea acum alegi să postezi aceste moment, vizitele la biserică, mersul al biserică împreuna cu Cosmin cu fetele, nu îl păstrezi pentru tine. Postezi pe Instagram pe Facebook, e un mesaj în spatele postărilor tale? Sau de ce afilezi?
Laura Cosoi: Pentru că eu cred că de foarte multe ori în lumea în care ne învârtim, și eu nu postez de doi ani de când e pandemia, postez de mult. Odată că păstrez comunicarea cu publicul meu onestă. Nu sunt un om care vede doar partea plină a paharului pe Instagram și mă avatarizez complet. Da, nu povestesc pe Instagram despre cearta pe care am avut-o cu Cosmin dimineață, aleg dintr-o zi să postez lucrurile frumoase. Îmi doresc ca cei care intră pe paginile mele să rămână cu o stare, cu ceva, să nu plece îngândurați. Apropierea de Dumnezeu și credința este mesajul din comunicarea pe care vreau să o transmit, pentru că e parte din mine. Dacă nu aș face asta, nu aș fi onestă până la urmă. La fel de bine vorbesc de campanii umanitare. Îmi spunea cineva, de ce dacă faci un lucru bun, nu îl păstrezi pentru tine? Pentru că aici împart și cum îmi cresc copiii, spectacolele, campaniile în care cred.
Roxana Hulpe: Te trezești cu diferite reacții după ce postezi o poză dintr-o revistă în rochiță elegant spre sexy și apoi o poză din biserică?
Laura Cosoi: E parte din viață. Femeia trebuie să fie o soție desăvârșită, cu plusuri și minusuri moemnte mai bune și mai slabe, dar să fi o femeie dorită de soțul tău. Asta nu te împiedică să te rogi, să crezi în valorile pe care vrei să le transmiți copiilor tăi. Sunt un exemplu pentru copiii mei. Ei ce pot să înțeleagă copiii dacă te văd doar mamă cu un coc prins în vârful capului, neîngrijită. Au nevoie de exemplu, să vadă că ești o femeie admirată. Nu e departe să îli etalezi fiminitatea, eu am învățat asta de la mama. AM învățat de la ea să fiu feminină, nu vulgară. Dar că sunt însărcinată și am pozat nu știu cum e parte din transofrmarea corpului meu. Aici întră și credința și Dumenzeu.
Roxana Hulpe: Am ales să te invit și să vorbim despre divinitate pentru că te văd duminică de duminică la biserică. Ce te duce acolo?
Laura Cosoi: Nu știu dacă există un răspuns pe care pot să îl dau rațional pentru că credința nu ține e religie și de biserica în care mergi sau de preotul pe care îl urmărești, ci ține de, în ceea ce mă privește de o educație pe care am primit-o și de un simț dincolo de rațional. E vorba de un instinct. Acolo mă simt ca într-o meditație continuă. de aceea aleg să merg la biserică, pot să mă conectez la rugăciune cum nu pot să o fac în altă parte. Poate doar seara înainte de culcare când se lasă seara și se așterne liniștea în casă.
Roxana Hulpe: Te rogi seara?
Laura Cosoi: Da, da, da. În fiecare seară și împreună cu copiii și apoi separat este rugăciunea mea, ca o meditație. E vechiul mod de a medita.
Roxana Hulpe: Spuneai, îmi permit să te citez „echilibrul meu este credință” . Povesteai că în urmă cu câțiva ani că întotdeauna ai avut o relație bună cu Dumnezeu, dar în ultima perioada relația cu El e mai apropiată ca niciodată. Ce a declanșat această apropiere între tine și Dumnezeu?
Laura Cosoi: Părinții mei erau greco catolici, ardeleni s-au mutat în Iași. Acolo nici azi nu există o biserică greco catolică, și acum e slujbă doar la final de lună într-o biserică romano catolică. pentru că s-au mutat din Ardeal și pentru că erau oameni credincioși s-au îndreptat spre biserica romano catolică. Motiv pentru care am fost botezate acolo, acolo am făcut prima împărtășanie atât eu cât și sora mea, însă îmi amintesc foarte bine toate momentele de duminică de acolo. Mai mult alergam pe acolo prin biserică, mă uitam la statui, picturi, exista un coș cu alimente pentru cei nevoiași evident că eu și Alina, sora mea, luam alimentele de acolo și mâncam. Apoi erau orele de religie în școală, la care nu participam nu pentru că aveam ceva cu religia ortodoxă ci pentru că nu se potriveau în momentul acela cu pregătirea pe care o făceau pentru prima împărtășanie la noi. Și mergeam sâmbăta la orele de religie ale noastre. Erau organizate de biserică pentru copiii care mergeau la biserică și să fie crescuți în spiritul religiei în care erau botezați. Eu acum nu văd mare diferență între cele două religii, rugăciunile sunt asemănătoare. Cosmin e ortodox, în continuare sărbătorim Paștele catolic și cel ortodox. Am avut nunta mixtă practic, în biserică catolică dar a fost slujbă și la ortodox acum șase ani. Ne-am căsătorit la Târgu Mureș la părintele Negruțiu, rudă cu Cosmin, și nu e doar un preot, e un om cu har care are și povețe. E o poezie slujba. Trebuie să te atragă.
Roxana Hulpe: Am văzut că încerci să le transmiți și fetițelor tale apropierea de Dumnezeu, le duci la biserică. Vorbiți des despre asta?
Laura Cosoi: Avem câteva considerente. Acum 10 ani când am început relația cu Cosmin, a fost uimit în primul rând că merg în fiecare duminică la biserică, noi cunoscându-ne din 2003. Adevărul e că nu te aștepți să o vezi pe Laura Cosoi să meargă la biserică. Dar credința e parte din mine. În ceea ce mă privește e o transparență totală. Cosmin îmi spune și acum că parcă intru în transă când sunt la biserică.
Înainte de slujbă zici că intri în transă, zicea Cosmin. Nu cred neapărat că trebuie să mergi la biserică, dar eu acolo găsesc liniște. Copiilor am vrut să le transmit acest obicei pe care eu l-am avut de mică. Să învețe pioșenia, bunăatea.
Roxana Hulpe: Dar ei ce înțeleg? Noi ducem copiii la biserică văd icoane, aud rugăciuni. Dar cum le explici ce se întâmplă acolo ? Cine e Dumnezeu? E un concept foarte greu pentru ei bunătatea la o vârsta mică.
Laura Cosoi: Nu am forțat parcursul de ânțelegere al Ritei, Vera e mică, Rita face 4 ani. Înțelege noțiunea de moarte, mă întreabă..dacă cineva moare nu îl mai vedem?! Îi spune că duminica mergem acasă la Doamne Doamne, care e casa Lui. Bunicul Marius care nu e printre noi acum, e la Doamne Doamne și înțelege că Doamne Doamne nu există, e un spirit. Apoi ce a pățit Iisus, mă întreabă pentru că la biserică există icoane, imagini cu răstignire, înviere. Și se uită și zice Iisus are buba. E un parcurs lent, nu fac educație cu ea în sensul ăsta, o las să descopere. Să simtă și să vină întrebări.
Laura Cosoi: Rugăciunea, credința e ceva ce nu ține de noi dar ne salvează.Mă întreba cineva dacă după pierderea tatălui nu am simțit că Dumnezeu ne-a lovit. Nu cred asta, trebuie să vedem lecția. Dincolo de golul în care își pierzi un părinte e sfâșietor, e un gol care nu se umple niciodată oricât timp va crede. Eu nu l-am certat pe Dumnezeu. Atunci când cad în gol, tot el mă prinde. Când l-am pierdut pe tata am simțit o nevoie mare de a crede în reîntâlnire, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Nu m-am întâmplat până atunci unde duce moartea?! Atnci am găsit o explicație care are sens. Atunci am înțeles că există o viață și dincolo de asta.
Ajung să judec, fără să îmi dau seama, dar face parte din mine. Mi am propus să nu judec, e foarte greu, mă trezesc judecând, îmi vin idei care n au nicio legătură cu valorile în care cred. Dar e în regulă. Și școala are rolul ei în a înțelege aceste valori, mesajul de acasă trebuie să se regăsească și în mediul extierior al copilului.”
Laura Cosoi: Fac al treilea copil, renunț la lucruri, mai exact mă pun într-o altă lumină mai puțin strălucitoare poate. Am făcut copii târziu, am trecut prin toate etapele vieții. Am gustat viața. Și acum pot să fac lucruri cu copiii. Ne trăim viața cu copiii.
Roxana Hulpe: Dacă l-ai pierde vreodată pe Dumnezeu, de ce crezi că s-ar întâmpla asta?
Laura Cosoi: Se poate întâmpla. Câteodată simți că nu ești unde trebuie. E parte din viață, din căutare. E normal. L-am pierdut și l-am găsit și altădată.
