Închisoarea Doftana va deveni obiectiv turistic. Un cunoscut om de afaceri se va ocupa de proiect după câștigarea licitației

×
Publicitate

Considerată Bastillia României și distrusă cu totul în ultimii 30 de ani, închisoarea Doftana va deveni obiectiv turistic. Cel puțin, așa speră primăria Telega din Prahova, care a concesionat monumentul unui om de afaceri.

Investitorul a promis că va cheltui 10 milioane de euro pentru amenajarea unui muzeu în incintă și alte 15 de milioane de euro, ca să ridice, în apropiere, un nou complex turistic.

Cu porțile ferecate de ani buni, Doftana, la origini închisoare de drept comun, apoi penitenciar pentru comuniști și ulterior muzeu, este acum o ruină.

Primăria Telega a scos la licitație concesiunea pe 49 de ani a monumentului.

Va încasa o redevență anuală de 110 mii lei și speră că vor fi create locuri de muncă pentru localnici.

„Dorește să investască aici in jur de 25 de milioane de euro. 10 milioane de euro pentru reabilitarea muzeului și 15 milioane de euro pentru realizarea unei zone de agrement de turism”, a declarat primarul din Telega.

Mohammad Murat, proprietarul mai multor hoteluri din București și de pe litoral este cel care a câștigat licitația. După semnarea contractului de concesiune, va fi obligat să apeleze la experți atestați de Ministerul Culturii pentru întocmirea proiectelor.

„Orice intervenție asupra unui monument se face pe baza unor reglementari legale. Altfel, autorizația de construcție nu se eliberează. Mă îndoiesc că va putea fi restaurat în integralitate”, a explicat directorul Direcției de Cultură și Culte Prahova.

Pe lângă clădirea principală a închisorii, cu o suprafață de 4.000 de metri pătrați, terenul concesionat de investitor se întinde pe 11 hectare.

Deseori, locul este vizitat de turiști, care-și amintesc că acolo au fost făcuți pionieri.

„Eram elevi, școlari și veneam cu școala cu autobuzul chiar aici descărca, coboram toți copiii”, a povestit un turist.

„Mă duceam cu vizitatorii prin muzeu, ca ghid, și era îngrijit, curat. Autocare din toată țara veneau și, bineînțeles, și de la ruși. Am un teanc de insigne de la ei”, a povestit o localnică.

Într-o astfel de celulă ar fi stat timp de doi ani și Nicolae Ceaușescu, pentru activism și instigare la revoltă. Foștii angajați ai penitenciarului au relatat însă că liderul comunist ar fi petrecut aici doar două luni și motivul ar fi fost cu totul altul. Furturi comise în Gara de Nord.

Dincolo de minciunile propagandei comuniste, bătrânii din Telega își mai amintesc de chinurile deținuților.

În urmă cu mai bine de 10 ani, acoperișul închisorii s-a prăbușit, sub greutatea zăpezii. Acum, printre grinzile putrezite, cresc copaci.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
Turiștii au ales să petreacă primul weekend de vară la mare. „Foarte cald, foarte frumos, totul este senzațional”

Primul weekend de vară a umplut plajele. Dacă sâmbătă valurile mari le-au dat bătai de cap turiștilor, duminică marea s-a calmat, așa că cei mai mulți au profitat de apă.

62263789
Colțurile de rai din România în care poți să scapi de tumultul orașelor. În ultimii doi ani au apărut peste 600 de pensiuni

România este plină de locuri minunate. Totul este să le cauți și să-ți placă să stai cât mai mult în natură.  

62202452
Vacanțele ”all inclusive” de pe litoral sunt cu cel puțin 10% mai ieftine decât celelalte

Tot mai atenți la banii pe care îi cheltuiesc în vacanță, mulți români au început să aleagă hoteluri cu toate serviciile incluse. În acest fel, dau și cu 10% mai puțin decât dacă ar achita separat cazarea și masa.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.