Cât costă o noapte de cazare la Paris în perioada Jocurilor Olimpice. Prețurile au explodat

62412802

Au fost înregistrate creşteri spectaculoase ale preţurilor în Paris, din cauza Jocurilor Olimpice din 2024.

 

Potrivit asociaţiei de consumatori UFC-Que choisir, hotelierii din Paris şi din suburbiile capitalei Franţei „măresc preţurile" în perioada Jocurilor Olimpice din vara anului viitor, relatează RMC Sport.

„1.033 de euro este preţul mediu pentru noaptea de 26-27 iulie 2024, faţă de 317 euro pentru noaptea de 12-13 iulie, adică o creştere de 226%", notează asociaţia pe site-ul său.

UFC-Que choisir a comparat preţurile, la 15 zile distanţă, a 80 de unităţi hoteliere din apropierea locului unde va avea loc ceremonia de deschidere.

Dintre aceste hoteluri, doar 50% au precizat că mai aveau camere disponibile pentru ziua ceremoniei de deschidere, deşi UFC-Que Choisir nu a fost în măsură să spună dacă celelalte hoteluri erau „deja complet rezervate" sau dacă păstrau „camere disponibile".

Pe lângă tarifele practicate, hotelierii sunt criticaţi şi pentru că şi-au înăsprit condiţiile de rezervare. Asociaţia explică faptul că „30% dintre hotelurile care oferă camere au cerut clienţilor să rezerve cel puţin două nopţi", iar revista adaugă că "acest lucru poate ajunge până la cinci" nopţi.

Prețurile au explodat

Acest studiu realizat de UFC-Que choisir, publicat cu şapte luni înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august) de la Paris, nu este primul care atrage atenţia asupra scumpirii camerelor în timpul evenimentului.

Preţul mediu al unui sejur de o noapte în regiunea Île-de-France a crescut de la 169 de euro în iulie 2023 la 699 de euro în timpul Jocurilor, potrivit unui sondaj realizat în septembrie de Biroul de Convenţii şi Vizitatori din Paris.

Creşteri de preţ similare au fost observate şi pe platformele de închiriere, precum Airbnb. Pentru a combate aceste creşteri de preţuri, Répression des Fraudes îşi va dubla controalele în hotelurile şi restaurantele franceze de acum până la Jocurile Olimpice, urmând să verifice 10.000 de unităţi din Franţa, pentru a se asigura că turiştii „beneficiază de un raport calitate-preţ bun", a anunţat ministrul delegat pentru turism, Olivia Grégoire, la începutul lunii decembrie.

Inflaţia preţurilor hotelurilor este un fenomen obişnuit atunci când sunt organizate evenimente culturale sau sportive majore. UFC-Que choisir a criticat deja hotelurile în timpul Campionatului European de Fotbal din 2016 şi al Cupei Mondiale de Fotbal din 1998, ambele organizate în Franţa.

„Cu toate acestea, creşterile au fost mai rezonabile", subliniază UFC-Que choisir.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62414366
Revelion de vis la 1700 de metri altitudine, în Poiana Brașov. Petrecerea a început devreme, pe schiuri

De revelion, turiștii care se aflau la munte au dat startul distracției înaintea tuturor.

62414337
Locuri spectaculoase în România, pentru Revelionul de neuitat: ”Nu crezi că mâna omului poate crea așa ceva”

Unii români au ales să întâmpine 2024 în locuri spectaculoase, cum ar fi un hotel de gheață sau în căsuțe înconjurate de păduri neatinse. Și prețurile sunt pe măsură.

62382245
Unul dintre cele mai vizitate orașe europene va interzice grupurile mari de turiști. Măsura intră în vigoare din vară

Veneţia va interzice megafoanele şi grupurile de turişti cu mai mult de 25 de persoane, în încercarea de a atenua impactul turismului de masă asupra oraşului italian, informează BBC.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.