Biserica fortificată din Saschiz - cum se ajunge la această bijuterie medievală din Transilvania

saschiz
Shutterstock

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz este un obiectiv turistic important din România și se află pe lista monumentele istorice din țara noastră, dar face parte și din patrimoniul mondial UNESCO.

A fost construită în secolul al XIII-lea în stil gotic de către comunitatea sașilor transilvăneni și este una dintre cele mai bine păstrate biserici fortificate din Transilvania.

Istoric

Localitatea Saschiz a fost prima oară menționată într-un document în anul 1309, când zona era locuită de secui. Ulterior, aceștia au fost mutați spre est, iar în zonă au venit coloniști sași. Înainte de ridicarea actualei biserici, în zonă exista o biserică romanică și o biserică cu arhitectură gotică timpurie, conform unor surse istorice.

Construirea bisericii actuale din Saschiz a început în anul 1493 și a fost dedicată regelui Ștefan al Ungariei și ridicată pe ruinele unei biserici mai vechi, probabil romanică sau gotică. Inițial, a fost ridicată o biserică tip sală, iar în 1496 s-a adăugat corul. Lucrările au fost finalizate în anul 1525, însă biserica a suferit modificări și adăugiri de-a lungul decadelor următoare. În 1558, sacristia cu turn a fost adăugată pe unul dintre laturi, iar în secolele XVIII și XIX au fost construite porticuri pe laturile vest, sud și nord.

Pentru construirea bisericii, o parte din fonduri au provenit de la comunitățile săsești din zonă, iar o altă parte s-a obținut prin vânzarea de indulgențe (hârtie prin care un catolic era iertat în fața lui Dumnezeu). Aceste documente religioase permiteau credincioșilor să cumpere iertarea păcatelor și erau o practică larg răspândită în perioada medievală, ce a dus la începutul Reformei și la conflicte religioase de lungă durată.

Citește și
placinte
Festival de prăjituri cu rabarbăr la Saschiz, în onoarea Regelui Charles al III-lea. Localnicii au reinventat și pizza

Turnul de apărare al bisericii a fost construit în secolul XIV și a fost transformat într-un turn clopotniță în perioada în care a fost construit și turnul din Sighișoara. Există unele controverse privind perioada exactă de construcție a turnului, iar unele surse susțin că acesta a fost ridicat în timp ce biserica era în construcție. În orice caz, turnul de apărare, alături de zidurile fortificate din jurul bisericii, face parte dintr-o fortificație gândită pentru a proteja comunitatea locală.

În perioada secolelor XVII-XIX, biserica a suferit diverse modificări, în special la interior. În 1735 a fost construit un altar masiv, iar în 1788 a fost instalată o orgă. În același an au fost adăugate tribune de lemn pe latura sudică, urmate de tribune și pe partea nordică. În 1878, bolta corului a fost refăcută, transformându-se dintr-un element gotic într-un element baroc. Ultimele modificări importante au fost adăugarea porticurilor pe lateralele bisericii.

Biserica fortificată din Saschiz este construită din piatră de carieră, în stil gotic târziu, și întărită cu 22 de contraforturi. Sala gotică a bisericii are dimensiuni mari, cu o lungime de 41 metri și o lățime de 14 metri. Deasupra acestei săli a fost construit un etaj fortificat.

Turnul de apărare al bisericii este amplasat la 10 metri de sacristie și este prevăzut cu guri de tragere. Ultimele etaje ale turnului au fost adăugate din cărămidă, iar acoperișul actual datează din secolul XIX (1832), după ce turnul a fost afectat de mai multe incendii de-a lungul istoriei sale.

Cum ajungi

Saschiz se află în sud-estul Podișului Târnavelor, la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Sighișoara și la 100 de kilometri de Brașov.

Dacă vii cu mașina, Saschiz se află pe drumul european E60, care leagă Brașovul de Sighișoara. Alternativ, poți ajunge la Sighișoara cu trenul, iar de la gară există câteva autobuze locale care fac curse regulate către Saschiz. Alternativ, poți lua un taxi de la gară.

Programul Bisericii fortificate din Saschiz este zilnic în intervalul orar 10:00 – 18:00.

Biserica evanghelică din Saschiz și Cetatea Țărănească

Biserica din Saschiz este făcută din piatră de carieră în stil gotic târziu. Sala gotică are 41 de metir lungim și 14 metri lățime, deasupra ei aflându-se un etaj fortificat. Acestei camere i se adaugă și corul. Tunul de apărare se află la 10 metri distanță de sacristie și are guri de tragere, însă a trecut prin multe perioade dificile, inclusiv incendii care l-au distrus. Etajele din cărămidă au fost adăugate ulterior, iar acoperișul este construit în 1832.

Orga bisericii este un element impresionant. Datează din secolul al XVIII-lea și este realizată de Johannes Prause. În 1878 a fost mărită de J. Nagy. Anul trecut, orga a fost demontată pentru a fi restaurată. Pe 5 octombrie 2024 a avut loc concertul de inaugurare a orgii.

Cetatea Țărănească este o fortificație construită în secolul al XIV-lea. Era locul în care locuitorii satului se ascundeau în timp atacurilor. Cetatea este formată din ziduri înalte de 7-9 metri înălțime, patru tunuri de colț și 2 de poartă, fiecare cu denumirile lor – Turnul Școlii, Turnul Voievodal, Turnul Muniției, Turnul Preotului, Turnul Porții și Turnul de Pază – Cetatea este lungă de 92 de metri și lată de 53 de metri.

Cetatea a fost bine îngrijită până în perioada celui de-Al Doilea Război Personal de către sași. De atunci și până acum, cetatea a început să devină o ruină. Din 2018 au început lucrările de restaurare, care s-au terminat în septembrie 2024. Acum, întregul sit ural arată mai mult decât decent și poate fi vizitat fără probleme.

Ce să vizitezi în împrejurimi

Dacă ajungi în Saschz și călătorești cu mașina personală, poți ajunge ușor și la alte obiective turistice frumoase din zonă. Printre ele se numără: Cetatea Rupea, Cetatea Feldioara, Satul Viscri, Biertan (la 30 de km de Viscri), Richiș, Mălâncrav.

Întreg județul Mureș este unul plin de atracții și obiective turistice. Nu rata orașul Târgu Mureș cu grădina Zoologică, Palatul Culturii, Sighișoara, Castelul Bethlen din Criș (la 19 km de Sighișoara), Sovata (supranumită „Perla județului Mureș), Parcul Natural Defileul Mureșului Superior sau Pădurea Mociar (nu rata Cetatea Gurghiului, construită în Evul Mediu și Castelul regal de vânătoare din Lăpușna).

Orice ai alege să vizitezi, această parte de țară are câte ceva de oferit pentru fiecare, fiind una dintre cele mai interesante și atrăgătoare pentru pasionații de natură, plimbări, explorări, drumeții, cultură și mâncare bună. 

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Răsturnare de situație! Mircea Lucescu s-a întors de la Zurich și anunță: "Conducerea UEFA a înțeles ce au făcut kosovarii"
Citește și...
Satul din România vizitat de turiști din toată lumea. Este o bijuterie medievală mai puțin cunoscută din Transilvania
Satul din România vizitat de turiști din toată lumea. Este o bijuterie medievală mai puțin cunoscută din Transilvania

Situl rural Saschiz se află județul Mureș și este o zonă plină de istorie, fiind recunoscută oficial ca monument istoric.

Festival de prăjituri cu rabarbăr la Saschiz, în onoarea Regelui Charles al III-lea. Localnicii au reinventat și pizza
Festival de prăjituri cu rabarbăr la Saschiz, în onoarea Regelui Charles al III-lea. Localnicii au reinventat și pizza

Rabarbărul a fost vedetă într-o localitatea din Mureș devenită celebră după vizitele Regelui Marii Britanii, Charles al III-lea.  

Prăjitura preferată a Regelui Charles provine dintr-un sat din România. Care este desertul-minune
Prăjitura preferată a Regelui Charles provine dintr-un sat din România. Care este desertul-minune

Rubarba a fost vedetă în satul Saschiz, din Mureș, devenit celebru după vizitele Regelui Charles. În ziua încoronării, gospodinele au pregătit prăjituri delicioase, dar și alte bunătăți din această plantă specifică zonelor săsești.

Primăria din Saschiz, luată cu asalt de localnici furioși. A fost ceartă pe lemne subvenționate
Primăria din Saschiz, luată cu asalt de localnici furioși. A fost ceartă pe lemne subvenționate

Îmbrânceli și înghesuială la primele ore ale dimineții, în primăria din Saschiz, județul Mureș. Oamenii au fost anunțați că doar jumătate vor putea beneficia de lemne de foc la preț mai mic.

Cum sunt distruse casele săsești dintr-un sat din Mureş care se află în patrimoniul UNESCO
Cum sunt distruse casele săsești dintr-un sat din Mureş care se află în patrimoniul UNESCO

Casele săsești pot fi conservate dacă autoritățile fac eforturi și îi conving pe proprietari să le îngrijească. În Saschiz de exemplu cei care nu au respectat arhitectura locului au fost amendați, iar unii chiar chemați în instanță.

Recomandări
Prima mare problemă pentru România după intrarea totală în Schengen. Fenomenul care ar putea avea loc de la 1 ianuarie
Prima mare problemă pentru România după intrarea totală în Schengen. Fenomenul care ar putea avea loc de la 1 ianuarie

Autoritățile de mediu trag un semnal de alarmă odată cu intrarea totală a României în spațiul Schengen.

Operațiune de amploare în 26 de țări, inclusiv România. Aproape 800 de persoane arestate, după sute de misiuni simultane
Operațiune de amploare în 26 de țări, inclusiv România. Aproape 800 de persoane arestate, după sute de misiuni simultane

O operațiune de amploare, coordonată de Europol, a avut loc în 26 de țări, inclusiv România.

Șeful NATO, Zelenski și mai mulți lideri europeni, față în față la presiunea lui Trump. Care este scopul discuțiilor
Șeful NATO, Zelenski și mai mulți lideri europeni, față în față la presiunea lui Trump. Care este scopul discuțiilor

Mai mulți lideri europeni intenţionează să se întâlnească, miercuri seara, la Bruxelles, cu Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre posibila desfăşurare de forţe de menţinere a păcii în Ucraina.