20 de hoteluri de pe litoral, pline de turiști veniți pentru aerosoli. Cât plătesc

×
Publicitate

Deşi suntem încă departe de sezonul estival, litoralul este animat în această săptămână de turişti dornici să facă aerosoli, tratamente SPA sau pur şi simplu să se odihnească.

În plus, copiii sunt în vacanţă, iar temperaturile se anunţă blânde la malul mării. O cură cu aerosoli marini este binevenită pentru imunitatea organismului. Ca să aibă efect, medicii recomandă 10 zile de plimbări pe malul mării la răsărit şi la apus.

De preferat sunt zonele în care valurile se sparg de spabilopozi, iar în aer sunt eliberate particule fine de apă sărată care fluidifica secreţiile bronşice şi nazale, reglează activitatea sistemului imunitar, ajută la armonizarea proceselor cerebrale, iar mintea devine mai limpede.

Adriana Mihăescu, medic specialist Recuperare Medicală: "Aerosolii sunt un tip de tratament, cu beneficii maxime şi rapide. Se uşurează respiraţia, iniţial persoanele care au o încărcătură bronşică, secreţii sau fumătorii cronici elimina aceste secreţii."

La cele două sanatorii de la Techirghiol medicii au deschis un laborator special cu aerosoli provenind din apa lacului.

Nicoleta Maxim, asistent medical: "Aici facem tratament în general cu apă de ghiol, la indicaţiile strict ale medicului se fac şi cu substanţe medicamentoase."

Cele 20 de hoteluri deschise pe timp de iarnă pe litoral sunt pline acum şi pentru că sunt copiii în vacanţă. Cele cu centre SPA au fost primele ocupate.

La un hotel de 4 stele cu SPA un pachet de o săptămână, cu trei tratamente zilnice incluse costa aproape 1300 de lei de persoană.

Raluca Florescu, şef recepţie: "În această perioadă, gradul de ocupare este de sută la sută. Clienţii aleg hotelul datorită centrului SPA pentru piscine."

Săptămâna la mare se anunţă una bună şi din punct de vedere meteorologic. Ziua temperaturile vor fi pozitive.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62019524
Compania aeriană care oferă zboruri gratuite celor cu numele „Valentin”, de 14 februarie

Compania aeriană low-cost Wow Air, care operează în Islanda și în alte destinații din Europa, oferă bilete de avion gratuite celor cu numele de „Valentin” sau „Valentina” care decid să călătorească în capitala islandeză Reykjavik cu jumătatea lor.

62019456
Stațiunile de la munte, luate cu asalt de copiii în vacanță. Cât îi costă pe părinți

În prima zi de vacanță, copiii au umplut stațiunile de la munte. Pe pârtie și în parcurile de distracție îi însoțesc și părinții care mai au zile libere.

62019224
Turism la castele. Românii apelează la fonduri europene pentru restaurări

Tot mai multe castele din ţara noastră îşi recapătă strălucirea cu ajutorul fondurilor europene. Autorităţile locale, sau noii proprietari se preocupă şi le repară pentru a le introduce în circuitul turistic.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.