Sefii lor au picat la licenta, dar jucatorii lui Poli s-au descurcat la examenul cu Bistrita: 1-1

60562499

Timişoara a arătat încă o dată că iubeşte fotbalul, chiar dacă e aproape să îşi ia adio de la el. Peste 5.000 de oameni au venit să-i încurajeze pe polişti.

 

 Derby-ul ligii secunde a avut public şi jucători de Liga I, dar a lipsit un lucru elementar: miza. După ce au aflat că Poli nu mai are şanse să ia licenţa pentru prima ligă, jucătorii timişoreni au jucat cu Bistriţa doar din plăcere şi pentru suporterii care au venit la stadion să îi încurajeze.

Înainte să înceapă meciul, la difuzoare s-a auzit „Nessun dorma”, la fel ca în sezonul trecut, când Poli se lupta pentru titlul de campioană. Numai că, în ciuda titlului ariei lui Puccini, cei care puteau salva destinele clubului alb-violet au dormit în ultimele patru luni. Au adormit puţin şi fundaşii timişoreni, care i-au permis lui Feher să tragă la poartă din afara careului şi să deschidă scorul, în minutul 6.
După mai multe ratări monumentale şi o eliminare a bistriţeanului Feher, Poli a reuşit să egaleze pe final, prin Ricketts. S-a terminat 1-1, dar, la fel ca în acel 1-8 cu Steaua din urmă cu opt ani, pentru suporteri nu a contat rezultatul. La un meci de Liga a II-a, fără o miză considerabilă, s-au adunat peste 5.000 de oameni. Oameni care vor să vadă fotbal şi în sezonul viitor, însă patronatul clubului sau puterea locală nu pare să mai ţină cont de dorinţa lor. Oameni care vor rămâne în Banat, dar se vor despărţi în vară de cei mai mulţi dintre actualii fotbalişti alb-violeţi.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Un tanar din Timisoara a reusit performanta sa aiba la activ mai multe talharii decat ani de viata
Desi are doar 23 de ani, isi facuse deja un obicei in a ataca acelasi tip de victime: femei singure, care mergeau pe strazi laturalnice.
60138583
Este cainele cel mai bun prieten al omului? La Timisoara, peste 8.000 de patrupezi nu au stapan
Ii vedeti zilnic in fiecare coltisor al orasului. Daca treceti pe langa ei, va urmaresc cu privirea si parca va implora sa le dati ceva de mancare. Unii se multumesc cu putin si o simpla mangaiere aduce o umbra de recunostinta pe chipul lor.
60509975
Daca esti pus pe drumuri, nu calca pedala de acceleratie prea tare. Radarele sunt cu ochii pe tine
Iata unde vor fi amplasate aparatele radar pe raza judetului Timis: