O nouă imagine spectaculoasă a Nebuloasei Helix, surprinsă de Telescopul Spațial James Webb (JWST), dezvăluie chinurile morții unei stele însorite - și poate un prevestitor al destinului propriului nostru sistem solar.
Nebuloasa Helix, numită și „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Ochiul lui Sauron”, este una dintre cele mai apropiate, mai colorate și mai studiate nebuloase planetare din spațiu, scrie Oive Science.
Peisajul stelar binecunoscut din apropierea Pământului a fost destinat tratamentului în infraroșu apropiat al JWST, care dezvăluie structuri cosmice doar sugerate de alte telescoape spațiale.
O nebuloasă planetară este denumirea ușor confuză pentru un nor de gaz (în principal hidrogen și heliu) și praf cosmic fin ejectat de o stea muribundă, asemănătoare soarelui, pe măsură ce își leapădă straturile exterioare, potrivit NASA.
Acea stea, o pitică albă densă și fierbinte din centrul norului, ionizează gazul din jur, făcându-l să strălucească în culori vibrante - în acest caz, într-o structură asemănătoare elicoidei (sau tirbușonului), așa cum se vede din sistemul solar. Aceste nebuloase luminoase, adesea circulare, semănau cu planetele atunci când erau privite prin telescoapele timpurii, ceea ce le-a adus acest titlu.
În cadrul acestei scene colorate, se desfășoară un proces vital: fostele straturi exterioare ale unei stele, care acum se extind în spațiul interstelar, însămânțează galaxia cu carbon, oxigen și azot - aceleași elemente care fac posibilă viața pe Pământ.
Imagini spectaculoase surprinse de JWST
Folosind camera sa în infraroșu apropiat, JWST a străpuns Nebuloasa Helix mai adânc ca niciodată. În acest prim-plan al unei mici secțiuni a nebuloasei din jurul piticei albe, mii de stâlpi portocalii și aurii, asemănători cometelor, se întind în sus. Aceste caracteristici, numite tehnic „noduri cometare”, separă vânturile stelare de mare viteză de steaua pe moarte și straturile de gaz mai vechi și mai reci, degajate mai devreme în viața sa.
Un semicerc portocaliu parțial în partea de jos, unde stâlpii sunt mai dens concentrați, reprezintă circumferința învelișului. Negrul spațiului plutește deasupra, împreună cu câteva stele albastre pe fundal.
Așa cum este tipic în imaginile telescopului spațial, filtrele au evidențiat temperatura și chimia nebuloasei, care se schimbă în funcție de distanța sa față de pitica albă. În apropierea stelei, o strălucire albastră este produsă de radiațiile ultraviolete, aprinzând gazul fierbinte, ionizat. Cu cât stea este mai departe, cu atât se răcește, hidrogenul molecular fiind reprezentat în praf galben și roșu intens chiar mai departe.
Fiind potențiale semințe ale următoarei generații de stele și planete, acel praf este, în parte, ceea ce face ca această imagine să fie atât de interesantă - imaginea arată ciclul de viață al materiei. Radiațiile și materialul expulzat de o stea pe moarte creează regiuni în care molecule mai complexe pot supraviețui și crește.
Poate fi frumos, dar Nebuloasa Helix este un centru cosmic de reciclare și, în cele din urmă, un plan pentru ceea ce se va întâmpla cu soarele atunci când se va extinde într-o gigantă roșie, își va lepăda straturile exterioare și va lăsa în urmă o pitică albă peste aproximativ 5 miliarde de ani.
