Executivul a stabilit o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, precum și limitarea actualizării prețurilor la pompă la o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie implementată printr-o ordonanță de urgență, cel mai probabil vineri, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Decizia vine în urma consultărilor cu operatorii din piață, alte variante de intervenție fiind eliminate deoarece ar fi provocat distorsiuni în aprovizionare și nu ar fi putut fi aplicate unitar. Soluția aleasă ține cont și de constrângerile bugetare ale României, arată sursa citată.
Pentru finanțarea reducerii accizelor, inclusiv pentru motorina achiziționată de agricultori și transportatori, Guvernul va utiliza încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanților, veniturile din supraimpozitarea profiturilor rezultate din exploatarea țițeiului românesc, precum și fonduri de la bugetul de stat.
„Noile măsuri se adaugă celor deja aflate în vigoare în cadrul Ordonanței nr. 19/2026, care a determinat o reducere sensibilă a prețului motorinei la majoritatea benzinăriilor. Eficiența acestor politici va fi evaluată periodic pentru a stabili dacă sunt necesare modificări” precizează Executivul.
Din grupul de lucru mai fac parte vicepremierii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Economiei, Irineu Darău.