O terapie genică ce ar putea întârzia îmbătrânirea, dezvoltată de o echipă de cercetători din China

62169941
Shutterstock

O echipă de oameni de ştiinţă din Beijing a dezvoltat o nouă terapie genică ce poate inversa unele dintre efectele îmbătrânirii la şoareci şi le poate extinde viaţa, reuşită care ar putea contribui în viitor la obţinerea unui tratament similar pentru oameni.

Metoda, detaliată într-o lucrare ştiinţifică publicată luna aceasta în jurnalul Science Translational Medicine, implică dezactivarea unei gene numite kat7, despre care oamenii de ştiinţă au descoperit că joacă un rol esenţial în procesul de îmbătrânire celulară, relatează miercuri Reuters.

Terapia specifică pe care cercetătorii au folosit-o şi rezultatele obţinute reprezintă o premieră, a declarat una dintre conducătorii proiectului, profesor Qu Jing, în vârstă de 40 de ani, specialistă în medicină regenerativă la Institutul de Zoologie din cadrul Academiei de Ştiinţe din China (CAS).

''După şase-opt luni, aceşti şoareci prezintă o îmbunătăţire generală a aspectului şi a puterii de apucare şi, cel mai important, au o durată de viaţă extinsă cu aproximativ 25%", a declarat Qu.

Echipa de biologi din diferite departamente ale CAS a utilizat metoda CRISPR/Cas9 pentru a alege din mii de gene pe acelea care aveau o mare influenţă asupra senescenţei, termenul folosit pentru a descrie îmbătrânirea celulară.

Oamenii de ştiinţă au identificat astfel 100 de gene din aproximativ 10.000, iar kat7 s-a remarcat prin faptul că avea cea mai importantă contribuţie la senescenţa celulară, a explicat Qu.

Kat7 este una dintre zecile de mii de gene care se găsesc în celulele mamiferelor. Cercetătorii au inactivat-o în ficatul şoarecilor cu ajutorul unei metode numite vector lentiviral.

''Am testat funcţia genei într-o diversitate de tipuri de celule, în celula stem umană, celule stem mezenchimale, celule ale ficatului uman şi în celule ale ficatului şoarecilor şi la niciuna dintre aceste celule nu am observat niciun fel de toxicitate celulară detectabilă. Iar în cazul şoarecilor nu am observat deocamdată niciun efect secundar'', a precizat cercetătoarea.

Metoda este, însă, departe de a fi pregătită pentru teste clinice pe subiecţi umani, a subliniat Qu.

''Cu siguranţă, este încă necesar ca funcţia kat7 să fie testată pe alte tipuri de celule umane, pe alte organe ale şoarecilor şi pe alte animale în faza preclinică înainte de a utiliza strategia în cazul îmbătrânirii umane sau a altor probleme de sănătate'', a spus ea.

Qu şi-a exprimat speranţa ca următorul pas să fie testarea metodei pe primate, însă acest lucru ar necesita fonduri suplimentare şi mult mai multe cercetări.

''În cele din urmă, sperăm că putem găsi o modalitate de a întârzia îmbătrânirea, chiar şi cu un procent foarte mic... în viitor'', a adăugat cercetătoarea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Studiu: O treime dintre pacienții vindecați de COVID revin în spitale cu alte boli. Unul din opt moare

Aproape o treime dintre pacienții vindecați de Covid-19 ajung din nou în spitale în cel mult cinci luni după ce s-au recuperat, iar unul din opt moare, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință britanici, scrie The Telegraph.

Studiu: Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 durează cel puţin şase luni

Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature şi realizat asupra a 87 de persoane care au fost infectate cu acest tip de coronavirus, relatează EFE.

„Limba Covid”, unul dintre cele mai noi simptome asociate infecției cu SARS-CoV-2. Cum îl recunoaștem. FOTO

Numărul simptomelor specifice infecției cu noul coronavirus a continuat să crească de la apariția.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.