Avertismentul experţilor britanici şi francezi: ”Covid-19 nu va dispărea vreodată”

62196588
Shutterstock

Experţi britanici şi francezi au avertizat, cu privire la pandemie, că boala Covid-19 nu o să dispară vreodată şi că într-un an sau doi este posibil ca omenirea să revină la o viaţă pe cât posibil de apropiată de cea dinainte de 2020.

 

Jeremy Farrar, consilier ştiinţific al Guvernului britanic, a spus că boala este o infecţie endemică acum şi crede că „nu va dispărea vreodată”, transmite News.ro.

Farrar, membri al Scientific Advisory Group for Emergencies (Sage) şi director al Wellcome Trust, a declarat pentru BBC 4 că oamenii „trebuie să înveţe să trăiască cu ea” şi că nivelul transmiterii şi perturbarea învăţământului nu trebuie să continue.

El a spus că Marea Britanie „rămâne foarte vulnerabilă” în faţa variantelor din alte părţi ale lumii, care pot cauza probleme la fel ca Delta.

Profesorul Jean-François Delfaissy, consilier ştiinţific al Guvernului francez, a spus că viaţa normală de dinainte de pandemie nu va putea fi reluată până anul viitor sau până în 2023.

El a declarat vineri pentru BFM TV că Franţa ar putea ajunge la circa 50.000 de cazuri zilnice până la începutul lunii viitoare.

Comentariile lui vin după ce joi a declarat că al patrulea val de infecţii în Franţa este aşteptat să afecteze spitalele în a doua parte a lunii august.

Franţa a înregistrat aproximativ șase milioane de cazuri de Covid-19, de la începutul pandemiei, şi mai mult de 111.700 de decese asociate.

De cealaltă parte, bilanţul în Marea Britanie a depăşit pragul de 5,6 milioane de contaminări şi 129.000 de decese asociate.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului 2019, au fost înregistrate mai mult de 192 de milioane de cazuri de infectare şi peste 4,1 milioane de decese. Au fost administrate, global, peste 3,75 miliarde de doze de vaccin anti-Covid, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Studiu: Patru milioane de decese în plus, în India, față de numărul anunțat

Un studiu al Centrului pentru Dezvoltare Globală, cu sediul în SUA, a dezvăluit că, de la începutul pandemiei şi până pe 21 iunie, Covid-19 a provocat în India patru milioane de decese în plus faţă de numărul anunţat.

Studiu: Anticorpii Covid-19 persistă cel puţin 9 luni după infectare

Anticorpii dobândiţi în urma infectării cu noul coronavirus durează ''cel puţin'' nouă luni, conform Imperial College London şi Universităţii din Padova, informează DPA marţi.

Miliardarul Jeff Bezos şi echipajul său au zburat în spațiu timp de aproximativ 10 minute

Jeff Bezos şi echipajul său au reușt să participe cu succes la primul zbor la limita spaţiului, după ce vehiculul New Shepard, al companiei Blue Origin, a decolat din Texas.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.