Simona Halep, interviu pentru Reuters: ”Visul meu a fost să devin nr.1 mondial și am reușit”

61980455
Getty

Simona Halep a declarat, într-un interviu telefonic pentru Reuters, că succesul ei din acest an la Roland Garros a ajutat-o să-şi confirme statutul de lider WTA.

În acelaşi timp, nu mai simte presiune şi este motivată să mai câştige un turneu de Grand Slam.

Simona Halep se află la Wuhan, în China, la turneul care va debuta săptămâna viitoare. Ea nu a mai jucat de la US Open, unde a fost eliminată din primul tur.

''Visul meu a fost să devin numărul 1 mondial şi am reuşit asta anul trecut, iar apoi obiectivul meu a fost să câştig un Grand Slam din cauză că unii consideră asta ca un semn pentru a fi un adevărat număr 1, a declarat Halep, care ocupă poziţia de lider pentru a 46-a săptămână. Motivaţia mea a fost să câştig un turneu major după ce am ajuns în vârful clasamentului şi acum mă simt mai relaxată după ce am reuşit să fac ambele lucruri. Încă sunt motivată să câştig fiecare meci şi acum nu mai am presiune, pot simţi plăcerea jocului'', a declarat Simona.

După succesul de la Roland Garros, Simona nu a reuşit să ajungă în fazele superioare la Wimbledon şi US Open, deşi jucase foarte bine în turneele de pe hard: ''Nu a fost un dezastru uriaş după ce am câştigat Openul Franţei. Am câştigat în Canada, am ajuns în finală la Cincinnati în săptămâni consecutive. Asta a însemnat mult şi mi-a dat încredere să cred că nivelul meu e încă acolo, dar în Grand Slam-uri....la Wimbledon am fost cu adevărat obosită şi emotivă, iar iarba a fost mereu dificilă pentru mine. Am avut o minge de meci în turul 3 (înfrângere la Su-wei Hsieh) şi Kaia Kanepi a jucat foarte bine la US Open, unde nu am reuşit să mă adun pentru a câştiga meciul sau să-l fac să fie mai strâns''.

Înaintea turneului de la Wuhan, unde în 2016 a jucat semifinale şi anul trecut a pierdut în turul 2 la Daria Kasatkina, Halep a spus va încerca să joace la cel mai bn nivel: ''Simt că forma mea este foarte bună, dar niciodată nu poţi şti, vom vedea. Voi încerca să rămân concentrată şi să dau ce am mai bun''.

Despre incidentul din finala US Open, când Serena Williams a fost sancţionată de arbitru cu pierderea unui ghem, Simona a opinat că nu a simţit nicio diferenţă între modul în care sunt trataţi jucătorii şi jucătoarele: ''Nu vreau să comentez asta, dar fiecare are parte de acelaşi tratament. Am fost amendată când mi-am distrus racheta. Arbitrii respectă regulile şi nu prea am ce să spun în plus, pentru că este la fel pentru mine''.

Victoria jucătoarei Naomi Osaka la US Open a transformat-o pe japoneză într-o rivală de temut: ''Osaka tocmai a câştigat un Grand Slam. Este o jucătoare foarte bună, este foarte tânără şi foarte puternică, are un mare viitor în faţă şi va fi cu siguranţă puternică la Turneul Campioanelor''.

Pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, jucătoarea română şi-a propus să atingă cel puţin semifinala, după ce la ultimele trei ediţii a fost eliminată în faza grupelor: ''WTA Finals este foarte dificilă şi vine chiar la finalul sezonului, când ai nevoie de toată energia pentru a juca bine. Nu am reuşit asta în ultimii trei ani, aşa că ţinta mea este să ies din grupe şi să ajung în semifinale. Dar ştiu că va fi dificil''.  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61953933
Fotbalist englez, în stare gravă la spital, după un accident în timpul unei partide, la Buzău. VIDEO cu momentul

Un fotbalist englez care evolua pentru reprezentativa Angliei în meciul cu selecţionata de amatori a României din UEFA Regions Cup ce s-a desfăşurat miercuri seară la Buzău a ajuns în stare gravă la spital.

61986451
Cum a apărut Camila Giorgi în timpul unui meci în Tokyo. Fanii, șocați. FOTO

Camila Giorgi, sportiva de 26 de ani din Italia, și-a uimit fanii la turneul din Tokyo, unde a purtat un echipament sportiv foarte atrăgător.

61986218
Golul fenomen reușit de Ibrahimovic. ”Golul 500 din cariera lui Zlatan e absurd”. VIDEO

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a marcat golul cu numărul 500 al carierei sale cu o lovitură antologică.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.