„Pregătește-te!”. Cancelarul Germaniei i-a transmis un mesaj clar lui Vladimir Putin

62439453

Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut vineri preşedintelui rus Vladimir Putin, în prima lor convorbire telefonică din ultimii doi ani, „să se pregătească de negocieri cu Ucraina”, anunţă Guvernul german potrivit Le Monde.

 

Scholz şi Putin au vorbit ultima oară la telefon în decembrie 2022, potrivit Cancelariei.

„Cancelarul (german Olaf Scholz) a condamnat războiul de agresiune rus împotriva Ucrainei şi i-a cerut preşedintelui (rus Vladimir) Putin să-i pună capăt şi să-şi retragă trupele”, anunţă într-un comunicat Cancelaria germană.

„Cancelarul a îndemnat Rusia să se pregătească de negocieri cu Ucraina în vederea unei păci drepte şi durabile şi a subliniat angajamentul de nezdruncinat al Germaniei faţă de Ucraina”, continuă Cancelaria.

Olaf Scholz a discutat înainte de această convorbire cu Vladimir Putin cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunţă ea şi precizează că o face din nou după discuţia cu Putin.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat cotidianului Le Monde că Vladimir Putin a discutat cu şeful Guvernului german.

„Nu există acord fără concesii teritoriale”

Cei au avut ”un schimb de puncte de vedere detaliat şi deschis despre situaţia din Ucraina”, anunţă într-un comunicat, postat pe Telegram de agenţia oficială rusă de presă Tass, Kremlinul.

Potrivit Kremlinului, această discuţie a avut loc ”la iniţiativa părţii germane”.

Preşedintele rus ”a constatat o degradare fără precedent a relaţiilor ruso-germane”, se arată în comunicat.

„Situaţia actuală din Ucraina este rezultatul direct al politicii agresive a NATO”, i-a spus Putin lui Scholz, potrivit preşedinţiei ruse.

„Potenţiale acorduri trebuie să ţină cont de interesele Federaţiei ruse cu privire la securitate, să aibă la bază noile realităţi teritoriale şi, mai ales, să atace cauzele profunde ale conflictului”, i-a mai spus el.

Liderul de la Kremlin i-a spus cancelarului german că Rusia face ”eforturi de dezescaladare”, în vederea ”găsirii unor soluţii paşnice la criza din Ucraina”.

Potrivit Kremlinului, Scholz a fost informat că Rusia este deschisă unei reluări a negocierilor cu privire la Ucraina, care au fost întrerupte”, potrivit lui Putin, ”de către regimul de la Kiev”.

Cei doi lideri au discutat şi despre ”agravarea situaţiei în Orientul Mijlociu” şi au convenit ca ”asistenţii lor să se afle în contact”.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62498633
Coșmarul prin care au trecut românii ținuți ca sclavi în Ungaria. Au fost salvați după ce unul dintre ei a reușit să evadeze
Un caz îngrozitor de sclavie a fost descoperit de DIICOT. Timp de aproape 12 ani, o familie din Covasna a dus peste graniță, în Ungaria, zeci de tineri sărmani, pentru a-i exploata cumplit într-o fabrică de prelucrare a deșeurilor. 
62498622
După doi ani de „tăcere”, Putin și Sholz au vorbit din nou la telefon. Ce i-a cerut cancelarul german liderului de la Kremlin
Cancelarul federal german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să retragă trupele ruse din Ucraina şi să negocieze cu Kievul, în prima sa discuţie telefonică cu preşedintele rus după doi ani de zile.
62469358
Ungaria a transmis condiția pentru o relație bună cu România. „Noi putem să vrem ce vrem”
Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Szijjártó Péter, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că îşi doreşte ca relaţiile dintre România şi Ungaria să fie cât mai bune.