Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a trăit românca momentele de după victorie

×
Publicitate

Simona Halep a scris sâmbătă istorie la Paris şi a ţinut cu sufletul la gură nu doar tribunele pline cu fani, ci şi ţara ei, care a urmărit-o cu emoţie, dar şi numeroşi admiratori din lumea întreagă.

Pentru a treia oară în finală la Roland Garros, numărul 1 în tenisul feminin mondial a reuşit de această dată să obţină victoria mult dorită și marele trofeu.

"A fost visul meu. De când am pus rachetă în mână, acesta a fost visul" a mărturisit, fericită, campioana, al cărei nume e rostit acum pe toate continentele.

Cu trofeul în mână şi vizibil copleşită de bucurie, Simona Halep şi-a făcut apariţia în fața fanilor, care au întâmpinat-o cu urale.

În timp ce oamenii îi strigau numele, Simona s-a retras pe terasă, unde o aşteptau alte legende ale sportului românesc. Prima a îmbrăţişat-o Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci: "Generaţia nouă va avea extrem de mult de câştigat pentru că ea a demonstrat foarte mare determinare. Este un vis pe care l-a avut de când avea 14 ani."

Iar Simona vorbeşte acum fericită despre un vis impinit.

Simona Halep: "A fost visul meu să câştig un turneu de grand slam şi a fost visul meu să îl câştig pe acesta, mai ales că acum 10 ani am câştigat la juniori. De când am pus rachetă în mână, acesta a fost visul."

Zâmbitoare, cu trofeul în mână, ea a zăbovit minute bune şi lângă Ion Tiriac. Şi a urmat şi o serie de fotografii, sub privirile unui public numeros.

Ion Țiriac: "Meritul este 300 la sută al ei că şi de data asta nu a renunţat absolut deloc la luptă. A câştigat un grand slam după 40 de ani, vă felicit pe toţi, românii să se bucure."

Gică Hagi: "E momentul ei în viaţă, e împlinită acum şi ne arată că se poate."

Alături de campioană au fost şi părinţii ei, care au trăit intens fiecare moment al finalei de la Roland Garros.

Tania Halep, mama Simonei: "Nu am cuvinte să vă spun ce simt. Am venit aici cu convingerea că anul acesta va pleca acasă cu trofeul. A devenit un om cu o mentalitate solidă şi am mare încredere în ea."

Regina tenisului mondial mai are însă un vis, spune antrenorul ei.

Reporter: Simona mai are un vis, ea a vorbit despre faptul că vrea să fie mama. Crezi că asta va fi urmatotul vis împlinit sau că va continua să câştige turnee de grand slam?
Darren Cahill, antrenor: Sper că nu pentru câţiva ani pentru că nu aş mai fi angajat. Aşa că vom vedea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
61965549
Mesajul transmis de mama Simonei Halep, după ce fiica sa a câștigat finala de la Roland Garros

Tania Halep a declarat, sâmbătă, că doreşte tuturor mamelor să trăiască momente precum cele trăite de ea când şi-a văzut fiica, Simona, câştigând un turneu de Grand Slam.

61937107
Cahill: Simona a reuşit ceva extraordinar şi ar trebui să sărbătoriţi în România

Antrenorul Darren Cahill a declarat că Simona Halep a reuşit ceva extraordinar prin câştigarea Roland Garros-ului şi succesul ei ar trebui sărbătorit în întreaga Românie.

61965543
Simona Halep, declarații emoționante după victoria de la Roland Garros. Sfaturile de la Cahill

Simona Halep a declarat, sâmbătă, că a îmbrăţişat de multe ori Cupa Suzanne Lenglen, pentru a fi sigură că rămâne în inima ei pentur totdeauna.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.