Reacția Simonei Halep după ce a ratat calificarea în finala turneului de la Toronto

61903443
Getty

Simona Halep a ratat ocazia de a-şi apăra trofeul de anul trecut de la Rogers Cup, fiind învinsă, duminică, de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina cu scorul de 6-1, 6-1.

”Am jucat în semifinale, nu este atât de rău. Este un turneu mare. Am jucat foarte bine în această dimineaţă, în sferturi. Acest meci din semifinale îl voi uita foarte repede, cu siguranţă. Trebuie să merg înainte. Am multe turnee de jucat. Uneori se mai întâmplă şi asta, a fost una din zilele mele proaste", a spus Halep după meci.

Ambele jucătoare au intrat pe teren pentru a doua oară în ziua de sâmbătă, la Toronto, după ce au avut meciuri amânate vineri, din cauza ploii. Svitolina a jucat mai mult cu Garbine Muguruza, decât a făcut-o Halep cu Caroline Garcia, însă ucraineanca a fost mai proaspătă în această a doua partidă.

Românca a fost ţinută la respect, în spatele terenului, de mingile cu profunzime ale adversarei. Totodată, Halep a greşit mult, nu a găsit unghiurile care să o mişte pe Svitolina şi a jucat prea pe centrul terenului. De acolo, ca dintr-un turn de control, Svitolina a condus meciul în direcţia pe care a dorit-o.

În aceste condiţii, Halep s-a apropiat cu greutate de mingile de ghem, prima având-o la 0-5. A reuşit să câştige acel ghem după ce a salvat o minge de set. Imediat Svitolina a încheiat setul cu 6-1, după 27 de minute.

În setul secund, "monologul" Elinei Svitolina a continuat pe fondul aceleiaşi absenţe din joc a româncei. A fost 6-1, după un break reuşit de Halep, tot la 0-5, şi după 56 de minute, de la start.

Jucătoarea din Ucraina şi-a luat astfel revanşa după partida din sferturile de finală ale French Open, când a pierdut în faţa Simonei Halep, după ce a condus cu 6-3, 5-1.

Svitolina va juca finala Rogers Cup cu daneza Caroline Wozniacki, locul 6 WTA.

Calificarea în semifinalele turneului de la Toronto este recompensată cu 122.190 de dolari şi cu 350 de puncte WTA.

Halep era deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

Pentru Simona Halep urmează participarea la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, săptămâna viitoare, competiţie la care anul trecut a ajuns în semifinale.
 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61903215
Culturist de 23 de ani, decedat în urma unui exercițiu nereușit. VIDEO

Un culturist sud african a murit din cauza unei răni suferit la gât, atunci cand a incercat sa facă un salt pe spate, în cadrul unei competiții, și a aterizat pe spate.

61898083
Un fotbalist s-a prăbușit pe teren, în timpul unui meci din Liga a II-a. Sportivului i s-ar fi făcut rău din cauza caniculei

Fotbalistul echipei CS Mioveni, Ionuţ Burnea, s-a prăbuşit pe teren, sâmbătă, la meciul de pe teren propriu cu CS Afumaţi, din Liga a II-a.

61902033
FCSB - Sporting Lisabona, în play-off-ul Ligii Campionilor, LIVE la ProTV. Ce șanse au steliștii

Portughezii de la Sporting Lisabona sunt adversarii steliştilor în barajul pentru intrarea în grupele Ligii Campionilor.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.