Sebastian Vettel se retrage din Formula 1

62274993
IMAGO

Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial de Formula 1, se va retrage la finalul acestui sezon, a anunţat, joi, pilotul german.

În vârstă de 35 de ani, Sebastian Vettel a cucerit de patru ori consecutiv titlul mondial în Marele Circ, sub culorile echipei Red Bull, între 2010 şi 2013. El nu a mai reuşit însă aceleaşi performanţe sub culorile lui Ferrari, pentru care a concurat între 2015 şi 2020, conform Agerpres. 

Aston Martin, echipă cu care se află sub contract din 2021, spera să-l convingă pe pilotul german să semneze un nou acord, însă Vettel este hotărât să se oprească la finalul acestui sezon.

"Decizia de a mă retrage a fost una dificil de luat pentru mine şi am petrecut mult timp gândindu-mă la acest lucru", a declarat Sebastian Vettel, joi, la Budapesta, înaintea Marelui Premiu al Ungariei din acest weekend.

"La sfârşitul anului vreau să-mi acord ceva mai mult timp pentru a reflecta la ceea ce voi face în continuare", a adăugat campionul german.

Sebastian Vettel a obţinut 53 de victorii şi a urcat de 122 de ori pe podium în 289 de Mari Premii de Formula 1 disputate pe parcursul carierei sale.

El este devansat doar de britanicul Lewis Hamilton (103 victorii) şi de compatriotul său Michael Schumacher (91) în ierarhia all-time a piloţilor cu cele mai multe victorii în Campionatul Mondial.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62274772
FCSB - Saburtalo Tbilisi, 4-2. Elevii lui Dică, calificare dramatică în turul 3 al Conference League
FCSB a reușit, joi, un meci de senzație în turul doi preliminar al Conference League, după ce s-a impus în returul cu georgienii de la Saburtalo Tbilisi, scor 4-2 (0-1, în tur).
62274727
Meciul FCSB - Saburtalo din Conference League va fi LIVE pe Pro TV și VOYO, joi, de la 20:30
Meciul de joi, 28 iulie, dintre FCSB și Saburtalo din manșa secundă a turului II preliminar din Conference League, e transmis în direct de PRO TV și VOYO, de la ora 20:30.  
61989438
Șapte jucători de rugby s-au retras din competiție după ce au refuzat să poarte un tricou cu simboluri LGBT
Șapte jucători din liga australiană de rugby s-au retras de la un meci după ce au refuzat să poarte un tricou cu simboluri LGBT.