Mihaela Buzărnescu, învinsă în optimi la Roland Garros în doar o oră

61962893
AFP

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă clar de americanca Madison Keys, a 13-a favorită, cu 6-1, 6-4, duminică, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

Buzărnescu (30 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31, aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, s-a înclinat după doar 65 de minute.

Românca a jucat la nivelul său obişnuit doar în finalul meciului, însă revenirea ei a fost tardivă, iar Keys (23 ani, 13 WTA) a câştigat fără emoţii.

Buzărnescu a făcut doar act de prezenţă în primele trei ghemuri ale meciului, după care a reuşit să îşi realizeze serviciul. Keys, care a servit impecabil în acest meci şi a arătat un nivel ridicat de joc, a câştigat apoi următoarele trei ghemuri, având dificultăţi doar în ultimul, în care a fructificat abia a cincea minge de set.

Mihaela a câştigat primul ghem din actul secund, dar apoi Keys a reuşit cinci ghemuri consecutive. Buzărnescu a avut o răbufnire de orgoliu la 1-5, a reuşit să ia trei ghemuri, dar în cele din urmă s-a recunoscut învinsă.

Keys a avut 4 aşi, 17 winners şi 17 erori neprovocate, în timp ce Buzărnescu a comis 5 duble greşeli, a adunat 14 winners şi a comis 27 de erori neprovocate.

Buzărnescu rămâne cu un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA, dar şi cu o victorie de senzaţie în turul al treilea în faţa numărul patru mondial, ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 7-5. Buzărnescu începea anul trecut de pe locul 541 în lume, iar în urmă cu exact 12 luni se găsea pe 377. Buzărnescu are anul acesta două finale jucate, la Hobart şi Praga, jucând şi o semifinală la Strasbourg.

Mihaela va ontinua la Roland Garros în proba feminină de dublu, alături de Irina Maria Bara şi Buzărnescu, urmând să joace în optimi cu americancele Jennifer Brady şi Vania King. Buzărnescu a jucat şi la dublu mixt la Openul Franţei, alături de finlandezul Henri Kontinen, dar cei doi au pierdut în primul tur.

La simplu, România rămâne doar cu Simona Halep, principala favorită, care va juca luni în optimi contra belgiencei Elise Mertens.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61964024
Irina Begu, învinsă de Carolina Garcia în turul III la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de Carolina Garcia (Franţa), a şaptea favorită, cu scorul de 6-1, 6-3, sâmbătă, în runda a treia a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.

61963905
Halep - Petkovic 7-5; 6-0. Simona o va înfrunta pe Elise Mertens în optimi la Roland Garros

Halep - Petkovic. Simona Halep s-a calificat în optimi la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe germana Andreea Petkovic.

61963817
Mihaela Buzărnescu a învins-o pe Svitolina şi a ajuns în optimile Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în premieră în optimile turneului de la Roland Garros, după ce a obţinut, vineri, cea mai mare victorie a carierei, 6-3, 7-5 cu ucraineanca Elina Svitolina, a patra favorită.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.