Mihaela Buzărnescu a învins-o pe Svitolina şi a ajuns în optimile Roland Garros

61963817
Agerpres

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în premieră în optimile turneului de la Roland Garros, după ce a obţinut, vineri, cea mai mare victorie a carierei, 6-3, 7-5 cu ucraineanca Elina Svitolina, a patra favorită.

Buzărnescu (30 ani, 33 ani), aflată pentru prima oară pe tabloul principal la Roland Garros, a obţinut victoria după o oră şi 37 de minute în faţa numărul patru mondial (23 ani).

Românca a depăşit noi bariere în cariera sa, după ce începea anul trecut de pe locul 541 în lume, iar în urmă cu exact 12 luni se găsea pe 377. Buzărnescu are anul acesta două finale jucate, la Hobart şi Praga, jucând şi o semifinală la Strasbourg.

Svitolina, campioană anul acesta la Brisbane, Dubai şi Roma (după o victorie în finala cu Simona Halep), fusese învinsă anul trecut în sferturi la Paris de Halep.

Ucraineanca a câştigat primul ghem al meciului, dar apoi Mihaela a luat trei jocuri la rând şi şi-a păstrat avantajul până în finalul setului, salvând şi o minge de break la 3-2. Buzărnescu a început cu dreptul actul secund, apoi Svitolina a forţat şi a reuşit să ia două ghemuri consecutive. Buzărnescu a revenit şi a recuperat break-ul, după un ghem disputat, la a patra sa şansă. Apoi a fost rândul ei să salveze patru mingi de break, a ratat o şansă de 4-2, iar la 4-4 şi-a pierdut serviciul. Svitolina a servit pentru set la 5-4, a ratat o minge de set, dar Buzărnescu nu a cedat şi a reuşit să restabilească egalitatea, 5-5. Românca şi-a făcut serviciul şi la a revenit pe serviciul adversarei de la 15-40, legând patru puncte consecutive şi încheind cu 7-5.

Buzărnescu a avut 4 aşi, a făcut 3 duble greşeli, a avut procentaje excelente la punctele cu ambele servicii, 66%, respectiv 50%, transformând jumătate din şansele de break (5/10). Românca a avut 31 de winners şi 38 de erori neprovocate. Svitolina a reuşit 2 aşi, a comis o dublă greşeală, procentajul ei la punctele cu primul serviciu a fost de doar 46%, iar la al doilea a ajuns la 62%, a transformat doar două din cele şapte şanse de break (39%), a avut doar 11 winners şi a făcut 29 de erori neforţate.

Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 222.000 euro şi 240 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta, în premieră pe americanca Madison Keys (23 ani, 13 WTA), cap de serie numărul 13, care a dispus de japoneza Naomi Osaka (N.21) cu 6-1, 7-6 (7).

Mihaela Buzărnescu va juca vineri şi la dublu mixt, alături de finlandezul Henri Kontinen, contra perechii Yifan Xu (China)/Oliver Marach (Austria), în primul tur. Buzărnescu este calificată şi în turul al doilea la dublu feminin, alături de Irina Maria Bara.

Sâmbătă vor evolua alte două românce la simplu, în turul al treilea: Simona Halep, principala favorită, o va înfrunta pe germanca Andrea Petkovic, iar Irina Begu va juca împotriva franţuzoaicei Caroline Garcia, a şaptea favorită.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61963784
Sorana Cîrstea, în optimile probei de dublu la Roland Garros

Jucătoarea română Sorana Cîrstea și partenera sa spaniolă Sara Sorribes Tormo s-au calificat, vineri, în optimile probei de dublu din cadrul turnelului de la Roland Garros.

61963352
Reacția Simonei Halep, după ce s-a calificat în turul III la Roland Garros: „Sunt dură cu mine”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a vorbit, joi, despre calificarea în turul trei de la Rolland Garros, precizând că „nu a fost ușor.”

61963461
HALEP - TOWNSEND 6-3; 6-1. Simona s-a calificat în turul III la Roland Garros

Halep - Townsend. Simona Halep s-a calificat în turul III la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe americanca Taylor Townsend, scor 6-3, 6-1.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.