Marele campion al României la nataţie, David Popovici, împlinește vârsta de 20 de ani. Cum s-a apucat de înot la doar 4 ani

62470892
Getty

Marele campion la nataţie David Popovici, deţinătorul titlului olimpic la 200 metri liber şi medaliat cu bronz la 100 metri liber, împlineşte duminică, 15 septembrie, 20 de ani.

David Popovici s-a născut la 15 septembrie 2004 în Bucureşti şi a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient, potrivit News.ro.

La vârsta de 9 ani a început să se antreneze la Aqua Team Bucureşti, cu Adrian Rădulescu, fost înotător, doctor în performanţă atletică, specializat în înot.

În 2022, David Popovici a avut un an fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.

david popovici

Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a uimit lumea nataţiei cu ”dubla de aur” realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori.

În 2023 nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la 100 metri liber şi 200 metri liber, dar şi-a asigurat calificarea pentru Jocurile de la Paris.

În acest an, el a câştigat titlurile europene la 200 metri liber şi 100 metri liber.

Cum a ajuns David Popovici cel mai mare campion al Generației Z din România. “Nu-mi pasă dacă mor în piscină”

El este student la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, dar şi-a întrerupt anul de studiu pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice.

Idolii săi în nataţie sunt Michael Phelps şi Ian Thorpe.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62482940
România a învins China cu 3-2 după un ultim meci dramatic la Craiova și va juca în play-off-ul pentru Grupa Mondială I

Echipa României a învins formaţia Chinei cu scorul de 3-2, în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce tenismanul Cezar Creţu s-a impus dramatic în faţa lui Rigele Te, cu 3-6, 6-3, 6-3, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Craiova.

 

62482779
România conduce China cu 2-0 după prima zi a Cupei Davis, la Craiova

Echipa României conduce formaţia Chinei cu 2-0 în Grupa Mondială II a Cupei Davis, după ce tenismanul Gabi Adrian Boitan l-a întrecut pe Yi Zhou cu 7-6 (7/4), 6-2, vineri, în Sala Polivalentă din Craiova.

 

62187843
Procesul privind moartea lui Maradona, amânat până în 2025. Opt persoane sunt acuzate de "omucidere prin neglijenţă"

Procesul în care opt angajaţi din domeniul sănătăţii sunt acuzaţi de "omucidere prin neglijenţă" în cazul morţii lui Diego Maradona a fost amânat din octombrie 2024 până în martie 2025, a anunţat, joi, presa argentiniană, citată de Reuters.

 

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.