Suferă de o formă agresivă de leucemie și are nevoie de ajutor. Cum puteți dona

62006266
Gazeta de Sud

O fire mereu pusă pe glume, cu o poftă de viață copleşitoare, Seba, aşa cum îi spun prietenii, a aflat de curând că uneori există lucruri care îți pot fura zâmbetul, scrie Gazeta de Sud.

 

A fost diagnosticat, pe 29 octombrie, cu o boală cruntă: leucemie acută cu celule T. De atunci a început să se zbată, alături de familia lui, pentru a reuşi să iasă învingător din bătălia cu boala, mai ales pentru fetiţa lui de cinci ani. Au urmat nenumărate vizite la medici din Bucureşti, biopsii, analize amănunţite. Totul a început cu nişte ganglioni care i-au apărut pe gât şi pe picioare. Însă, iniţial, veştile au fost bune. A mers la control, iar după ce i-au făcut biopsia, medicii i-au spus că nu ar fi celule canceroase. Însă, speriat de gândul că în familia lui există antecedente ale acestei boli, a decis să trimită analizele la un laborator din Franţa. Rezultatul a fost devastator. Sebastian a aflat că suferă de o formă agresivă de leucemie. Din acel moment, timpul a devenit pentru el cel mai mare duşman, pentru că boala nu aşteaptă şi îi afectează organismul pe zi ce trece mai mult. Pentru Seba, aceasta nu a fost singura încercare. În urmă cu câţiva ani, el a aflat că are o afecţiune gravă. „Din păcate, soţul meu are şi sindromul Crohn. Am tratat această boală şi ea intrase în remisie, însă, din păcate, el a avut imunitatea foarte scăzută şi i s-a activat acest virus al leucemiei. Suntem într-o situaţie disperată, pur şi simplu refuz să cred că el trece prin aşa ceva. Dar el spune că este puternic şi că va lupta cât de mult va putea, mai ales pentru fetiţa noastră“, a declarat Alina, soţia lui Sebastian. Iar lupta lui Seba este îngreunată şi mai mult de faptul că tratamentul de care are nevoie se găseşte greu în România, iar operaţia de transplant costă foarte mult. Tânărul are nevoie de bani în acest război al supravieţuirii.

50.000 de euro, banii necesari pentru transplant

Lui Sebastian i s-a prescris un tratament antiviral, pe care trebuie să îl urmeze la Spitalul Fundeni din Bucureşti, timp de şase luni, alături de alte proceduri, pentru ca organismul să fie pregătit de un transplant de măduvă, pentru care a fost deja trecut pe lista de aşteptare. Tratamentul costă în jur de 8.000 de lei lunar şi este decontat de CNAS. Însă, după această perioadă, va urma transplantul de măduvă, operaţie care costă enorm, iar familia lui nu poate susţine financiar o asemenea sumă. Este vorba de 50.000 de euro. „E foarte greu, mie încă nu îmi vine să cred că despre soţul meu este vorba. De când am aflat de această boală, am fost îngroziţi. Nu avem altă şansă de a strânge banii pentru operaţie decât cu ajutorul oamenilor care ne înţeleg durerea şi care vor să fie alături de noi. Sperăm din suflet ca acest tratament să funcţioneze, iar organismul lui să fie suficient de rezistent ca să poată face transplant. Vom face tot ce putem ca să reuşim“, a mai povestit Alina.

Acum, Sebastian este la Bucureşti, pentru tratamentul zilnic.

Toţi oamenii care vor să îi dea lui Seba posibilitatea de a-şi vedea micuţa crescând, pot să îl ajute donând în unul dintre aceste conturi:

RO06RNCB0134068168390002, cont în lei,

pe numele Sabău Gabriela Alina

RO49RNCB0134068168390004, cont în euro,

pe numele Sabău Gabriela Alina

Sursa: Gazeta de Sud

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Elevii care chiulesc se pot trezi cu Poliția acasă. Amenzile pe care le riscă părinții

Cine chiulește de la şcoală se poate trezi cu poliţia acasă. Se întâmplă în Galaţi, unde poliţiştii locali au depistat elevii cu zeci sau sute de absenţe şi, rugaţi de profesori, au mers să discute cu părinţii.

Cum au decis doi maramureșeni plecați în Emiratele Arabe Unite să păstreze tradițiile locale

Deși avem ținuturi minunate, asaltul coloșilor din beton și inox pare greu de stăvilit.

Tot mai multe comenzi online de Moș Nicolae. Topul cadourilor comandate de părinți

Ca să ajungă în timp util la toţi copiii, Moş Nicolae apelează din ce în ce mai des la ajutoare virtuale. Sunt tot mai multe comenzi online, aşa că depozitele arată ca adevărate muşuroaie străbătute de sute de curieri.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Șase state europene vor să taxeze profiturile „excesive” ale companiilor petroliere

Şase ţări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepţională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând graţie războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.