Patru persoane, căzute de la şase metri, transportate de urgență la spital. Una dintre victime, preluată de elicopterul SMURD

62321159

Patru persoane care lucrau pe planşeul unei construcţii din județul Timiş au căzut de la înălţimea de şase metri şi au fost transportate la spital, vineri, cu multiple traumatisme, potrivit Agerpres.

La fața locului au fost identificate patru persoane conştiente şi cooperante, cu politraumatisme şi fracturi prin cădere de pe un planşeu, de la o înălţime de aproximativ şase metri, conform reprezentanților ISU Timiş.

O victimă în vârstă de aproximativ 28 ani a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Judeţean Timişoara, altele două au fost transportate de către ambulanţele SAJ la Spitalul Judeţean Timişoara şi la Spitalul Municipal Timişoara, iar o victimă a fost dusă de către echipajul SMURD la Spitalul Municipal Timişoara.

În urma apelului primit pe SNUAU 112, ISU Timiş a intervenit cu pompieri din cadrul Staţiei Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD. În sprijin au fost trimise două ambulanţe SAJ, dintre care, una cu medic, şi elicopterul SMURD Arad.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62324386
Noua ambasadoare SUA la București spune când se vor ridica vizele pentru români. Termenul este neașteptat de scurt

Noua ambasadoare SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că vizele pentru români ar putea fi ridicate chiar în timpul mandatului său. Mandatul unui ambasador american este de trei ani.

62325006
Lista şcolilor şi grădiniţelor din județul Gorj afectate de cutremurele în lanț. Prezintă fisuri la tencuială și tavan

Majoritatea şcolilor şi grădiniţelor din județul Gorj prezintă fisuri la nivelul tencuielii şi al tavanului, în urma cutremurelor. Pentru multe dintre ele a fost recomandată extinderea inspecţiei, scrie Agerpres.

62280202
Intervenție a trupelor SRI la Ambasada Rusiei din București, din cauza unui plic „suspect"

Echipajele SRI au intervenit vineri la Ambasada Rusiei din București, de unde au ridicat un plic considerat suspect.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.