I-a distrus viața iubitei sale, iar judecătorii l-au lăudat. Caz greu de imaginat la Vaslui

razbunare
Shutterstock

Un bărbat din Vaslui a fost practic lăudat în primă instanță de judecători pentru că a distrus viața iubitei sale după ce a trimis imagini intime cu aceasta nu numai mamei ei, ci și familiei și apoi pe internet. Abia la recurs justiția a făcut dreptate.

 

Un bărbat din Vaslui a scăpat doar cu o amendă simbolică după ce a distrus viața iubitei sale, care va rămâne pentru totdeauna traumatizată în urma unui caz clasic de ”revenge porn” (răzbunare porno), scrie Ziarul de Iași.

În primă instanță, individul cu antecedente penale nu a primit nici o singură zi în închisoare pentru că judecătorii au apreciat faptul că s-a abținut să încalce și mai mult legea. Cu alte cuvinte, magistrații din Vaslui l-au lăudat pe agresor pentru că nu i-a făcut mai mult rău victimei sale. Abia la recurs justiția a funcționat, iar agresorul a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, cu executare.

Cazurile de ”revenge porn” sunt de abia de dată recentă pedepsite și în România cu închisoarea între 6 luni și 3 ani. În Occident, cei care distribuie din răzbunare imagini intime trimise chiar și benevol de victime ispășesc pedepse de până în 2 ani în Franța și Germania, 5 ani în Belgia și chiar 6 ani în Italia.

Bărbatul și tânăra au început anul trecut o relație online, el fiind plecat la muncă în străinătate. În aprilie, el i-a cerut fetei să-i trimită imagini cu ea în ipostaze intime. Inițial, tânăra l-a refuzat, dar după ce bărbatul a amenințat-o că se desparte de ea, i-a trimis cinci clipuri în care se expunea nud.

Citește și
politia
Au fost reținuți cei 8 tineri care au bătut un bărbat care a vrut să întrețină relații sexuale cu unul dintre ei, în Prahova

La scurt timp, tânărul s-a întors în țară și i-a cerut fetei să se culce cu el. Fata a refuzat, între ei a izbucnit o ceartă, iar după câteva zile mama tinerei a primit pe Messenger clipurile cu fiica sa dezbrăcată, alături de injurii și mesaje defăimătoare din partea bărbatului.

Amendat ”prietenește” după ce a distrus viața fetei, pentru că a fost ”cuminte”

Concomitent, acesta a trimis imaginile intime ale fetei și către o verișoară a ei, unei prietene, apoi către diverși bărbați. S-a ajuns până acolo încât tânăra a început să fie sunată de străini care îi solicitau servicii sexuale.

Audiat de poliție, tânărul și-a recunoscut senin faptele, spunând că a trimis filmulețele cu ea nud pentru a se răzbuna. Caz de ”revenge porn” ca la manual.

În iulie 2024, bărbatul a fost trimis în judecată pentru violarea vieții private. Magistrații de la Judecătoria Vaslui s-au dovedit însă a fi mai fani ai individului, care are oricum și antecedente penale grave. În 2021, a fost condamnat la 3 ani de închsioare cu suspendare pentru tâlhărie, cu termen de supraveghere de 3 ani. O condamnare acum, în cazul de ”revenge porn”, l-ar fi trimis automat după gratii pentru mulți ani.

Judecătorii din Vaslui s-au dat însă peste cap pentru a-l salva pe agresorul sexual, iar în final i-au aplicat doar o amendă penală simbolică, de 5.400 lei. Magistrații au apreciat „progresul recent înregistrat de inculpat”, respectiv simplul fapt că se abținuse pe aproape întreg termenul de supraveghere aferent pedepsei din 2021 de la încălcarea legii. Cât despre ”deranjul” de a fi distrus viața unei tinere, mai mult de o amendă nu au văzut judecătorii din Vaslui să fie cazul.

Procurorii vasluieni au făcut însă recurs și cer înschisoarea pentru bărbat. ”Nu a fost realizată o justă cântărire a elementelor ce constituie criterii legale de individualizare, balanța fiind mult inclinată în favoarea inculpatului în considerarea aspectelor ce caracterizează persoana acestuia, punând în plan secund circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea, gravitatea acesteia și antecedența penală a inculpatului”, au explicat procurorii.

Curtea de Apel a desființat soluția judecătoriei și l-a trimis pe agresor după gratii

Curtea de Apel Iași a fost de acord că Judecătoria Vaslui mai mult l-a mângâiat pe creștet pe agresor și s-au aplecat, după cum este de bun simț, asupra suferinței provocate victimei.

În mod greșit a apreciat instanța de fond că se impune a acorda clemență inculpatului în considerarea faptului că infracțiunea a fost săvârșită spre sfârșitul termenului de supraveghere. Dimpotrivă, acest aspect dovedește lipsa de eficiență a sancțiunii anterior aplicate și ușurință în săvârșirea de fapte penale la stimuli minori”, au arătat magistrații Curții de Apel.

Dorința de răzbunare prin umilirea și discreditarea victimei, ca și distribuirea de imagini cu caracter pornografic către o fată minoră reprezentau elemente care confereau gravitate mai mare faptei comise. Situația era cu atât mai serioasă, cu cât prejudiciul adus imaginii victimei era unul ireversibil. Într-o comunitate restrânsă, expunerea era rapidă și practic imposibil de contracarat – au apreciat magistrații ieșeni.

Chiar și așa, Curtea de Apel Iași a dispus doar un minim de pedeapsă, respectiv 4 luni de închisoare. Este însă suficient, pentru că, prin această condamnare definitivă, s-a activat și pedeapsa neexecutată de 3 ani de închisoare pentru tâlhărie, astfel încât bărbatul va sta după gratii 3 ani și 4 luni. În plus, după eliberare nu va mai avea voie să comunice în niciun fel cu victima timp de 2 ani.  

Articol recomandat de sport.ro
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Reacția uluitoare a rușilor, după ce Anastasia Potapova a ales cetățenia austriacă: ”Ce a câștigat ea pentru noi?”
Citește și...
Un profesor din Hunedoara i-ar fi cerut unei eleve de 13 ani să întrețină relații intime cu el. Anunțul polițiștilor
Un profesor din Hunedoara i-ar fi cerut unei eleve de 13 ani să întrețină relații intime cu el. Anunțul polițiștilor

Profesorul de la o şcoală din municipiul Hunedoara acuzat că i-ar fi transmis unei eleve din clasa a VI-a mesaje indecente şi propuneri de a întreţine relaţii sexuale a fost plasat, vineri, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Au fost reținuți cei 8 tineri care au bătut un bărbat care a vrut să întrețină relații sexuale cu unul dintre ei, în Prahova
Au fost reținuți cei 8 tineri care au bătut un bărbat care a vrut să întrețină relații sexuale cu unul dintre ei, în Prahova

Un bărbat de 24 de ani din Prahova, care își racola parteneri sexuali pe internet, a fost bătut de un grup de tineri după ce i-a făcut propuneri indecente unuia dintre ei, un adolescent de 15 ani. Bătăușii sunt reținuți.

Un tânăr de 25 de ani a obținut de la o fetiță de 12 ani imagini indecente și le-a postat online. Apoi a amenințat că o bate
Un tânăr de 25 de ani a obținut de la o fetiță de 12 ani imagini indecente și le-a postat online. Apoi a amenințat că o bate

Un tânăr din Focșani este arestat preventiv pentru pornografie infantilă, printre altele. Individul a șantajat o fetiță de 12 ani cu imagini explicite pe care copila i le trimisese.  

Cum se apără profesorul de la Univ. de Arhitectură din București care a trimis poze indecente studentelor sale
Cum se apără profesorul de la Univ. de Arhitectură din București care a trimis poze indecente studentelor sale

Scandalul din mediul universitar s-a extins. Un cadru didactic de la Universitatea de Arhitectură, Ion Mincu, din București este în vizorul superiorilor și a cerut să fie suspendat.

Pedeapsa primită de un infractor sexual care a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii
Pedeapsa primită de un infractor sexual care a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii

Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are voie să folosească „orice fel instrumente de inteligenţă artificială” în următorii cinci ani.

 

Recomandări
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”
Premierul României anunță că în decembrie vom avea ”foarte probabil” o nouă ”ordonanță trenuleț”: ”Nu putem fugi de asta”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, în conferința de presă pe care a susținut-o la Palatul Victoria, dacă salariul minim în România va ”rămâne înghețat” și în anul 2026.   

Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei
Căldură gratis în calorifere, trafic rutier ”ca afară” sau case pentru tineri. Ce promit candidații la Primăria Capitalei

Energie termică gratis, fluidizarea traficului rutier sau locuințe pentru tineri. ȘtirileProTv.ro vă prezintă cele mai importante promisiuni electorale ale candidaților la alegerile pentru Primăria Capitalei, care sunt organizate în 7 decembrie 2025.

Ilie Bolojan, întrebat dacă o demite pe ministrul Mediului, Diana Buzoianu: ”Nu voi da azi un punct de vedere fără echivoc”
Ilie Bolojan, întrebat dacă o demite pe ministrul Mediului, Diana Buzoianu: ”Nu voi da azi un punct de vedere fără echivoc”

Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă o demite pe Diana Buzoianu, ministrul Mediului, pentru criza apei potabile din judeţele Prahova şi Dâmboviţa.