FOTO. Ceremonial impresionant în Miercurea Ciuc, de Paștele Catolic. Oamenii au păstrat distanța

62182881

Impresionantul ceremonial de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic s-a desfăşurat duminică dimineaţă în condiţii speciale, la Miercurea Ciuc.

La eveniment a participat un număr mare de persoane, care au respectat toate restricţiile impuse de pandemia de coronavirus.

Dacă în alţi ani ceremonialul se desfăşura doar pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, autorităţile au decis, în acest an, să extindă zona, pentru păstrarea distanţei fizice.

A fost blocată circulaţia pe două bulevarde din centrul oraşului, iar oamenii, purtând coşuri în care se aflau bucate de Paşti, s-au aşezat în ordine într-o zonă în formă de cruce, pe o suprafaţă de circa 2 kilometri.

Organizatorii au împărţit măşti de protecţie celor care nu aveau şi s-au asigurat că se păstrează distanţa fizică. De asemenea, pentru a reduce numărul de participanţi, îndemnul a fost să participe la ritual doar un singur membru al familiei.

Miercurea Ciuc - 8

 

Vedeți mai multe imagini în GALERIA FOTO de mai jos!

Organizatorii au anunţat, iniţial, că se aşteaptă participarea a două mii de persoane, dar numărul a fost de aproximativ 3500.

Oamenii şi-au exprimat bucuria şi recunoştinţa că au putut lua parte, chiar şi în aceste condiţii, la un eveniment foarte important pentru oraş, în contextul în care anul trecut acest ritual a fost anulat, iar slujba de sfinţire a fost transmisă online, din cauza pandemiei de COVID-19.

"Este ceva extraordinar. Am aşteptat acest moment şi văd că se realizează. Îmi pare bine să văd oameni de ordine care întotdeauna ne-a ajutat la acest eveniment, iar acum îşi fac treaba cum trebuie. Aşa că suntem foarte fericiţi, aproape nu am cuvinte. Ne întâlnim foarte rar, nu prea ieşim din casă, iar acum ne-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de un an de zile. Nu îmi doresc decât să se termine, sper ca în câteva luni să se termine", a spus un bărbat care participa la eveniment, potrivit Agerpres.

Un al locuitor al oraşului a mărturisit că este o zi a bucuriei şi "este un semn că mergem într-o direcţie bună", în vreme ce o femeie a spus, cu lacrimi în ochi, că "Învierea înseamnă speranţă, iar faptul că ne-am întâlnit astăzi, ne dă speranţa că vom trece cu bine peste tot".

Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficială de episcopul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, Tamas Jozsef, care s-a adresat credincioşilor, împreună cu mai mulţi preoţi catolici, de la un altar improvizat în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

După slujbă, preoţii au mers printre oameni şi au sfinţit bucatele, pe acordurile imnurilor pascale.

Litughia a fost transmisă şi online, iar în zonele în care sunetul difuzoarelor amplasate în centrul oraşului nu se mai auzea, oamenii au ascultat la telefonul mobil mesajele transmise preoţi.

Preotul Darvas-Kozma József a mulţumit instituţiilor statului pentru implicare şi pentru că au reacţionat la dorinţa oamenilor şi a precizat că este un moment plin de bucurie şi linişte sufletească.

"Acest moment e unul plin de bucurie, de eliberare spirituală că putem fi aici, împreună. Isus a spus: 'Unde doi sau trei oameni se aduna în numele meu, acolo sunt şi Eu". Aici suntem mai multe mii. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să pună capăt acestei pandemii şi ca traiul în această ţară să se îmbunătăţească.Vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate tuturor", a spus preotul Darvas-Kozma József.

La finalul liturghiei, preoţii le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti, iar la final a fost intonat imnul Ungariei şi cel secuiesc.

Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Bors Bela, şi-a exprimat, la rândul său, recunoştinţa pentru că acest eveniment deosebit în viaţa comunităţii a putut fi organizat şi a punctat faptul că este o perioadă în care cel mai important este să ne găsim liniştea sufletească.

"Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină. Este o perioadă în care liniştea învinge zgomotele din viaţă. În această perioadă consider cel mai important lucru de a căuta şi de a găsi liniştea sufletească. Învierea Domnului pentru mine înseamnă Viaţă, viaţă veşnică, ca un dar primit de la Mântuitorul nostru. Ceremonia de sfinţire a bucatelor în dimineaţa Învierii este o tradiţie încă din secolul a X- a, pe care consider ca pe "coroana sărbătorii de Paşte". Sunt foarte recunoscător că în aceste condiţii de pandemie, cu respectarea restricţiilor, am reuşit să organizăm acest eveniment deosebit de important pentru toţi creştinii oraşului şi nu numai. Oamenii a dat dovadă de disciplină şi respect reciproc. Doresc pentru toată lumea ca Învierea Domnului să ne aducă binecuvântare! Mulţumim organizatorilor şi instituţiilor care ne-au sprijinit!", a declarat viceprimarul Bors Bela.

La Miercurea Ciuc, tradiţia sfinţirii bucatelor sub cerul liber este una extrem de iubită, care adună comunitatea împreună.

Obiceiul de binecuvântare a bucatelor în centrul oraşului a fost instituit în anul 2001 de episcopul Tamas Jozsef, întrucât bisericile din jur deveniseră neîncăpătoare.

În prezent, acest ceremonial a devenit un simbol al Sărbătorilor Pascale catolice de la Miercurea Ciuc.

Ritualul era ţinut şi înainte de 1989, dar atunci oamenii se adunau în apropierea lăcaşurilor de cult.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Surpriza de care a avut parte un spaniol care s-a mutat la Cluj: „Preţuri mai mari decât în Barcelona”

Un spaniol care a ajuns la Cluj-Napoca pentru a lucra timp de doi ani ca manager al unei firme din țara sa a ajuns să se îndrăgostească de România și a rămas aici definitiv.

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Un ONG a fost amendat cu 10.000 lei pentru că a salvat doi pui de urs

Pe principiul „Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, o femeie din Sibiu, care a venit în ajutorul a doi pui de urs, a fost amendată cu zece mii de lei de Gardă de Mediu.

Paștele Catolic 2021. Cum a fost sărbătorită Învierea în pandemie

Duminică este zi de mare sărbătoare pentru catolicii și protestanții din întreaga lume. În țară, sâmbătă seară, sute de mii de credincioși au primit vestea Învierii. Iar unii au mers în biserici pentru a lua Lumina Sfântă.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pe un sediu ca o cabană de vânătoare. Diana Buzoianu: „S-au aruncat milioane de lei”

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a cheltuit 2,7 milioane de lei pentru un sediu în județul Prahova, construit după modelul unei cabane vânătorești.