Firmele vor beneficia de un stimulent de 250 de lei pentru fiecare student şi elev angajat în vacanţă

62135392
StirilePROTV

Companiile care angajează cu contract de muncă elevi sau studenţi pe perioada vacanţelor pot beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare de 250 de lei, timp de maxim două luni pe an, pentru fiecare elev sau student angajat.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), de acest stimulent financiar lunar beneficiază angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi fie în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial, fie în baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de angajator din fonduri proprii.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

 

Nu beneficiază de stimulent companiile care angajează elevi sau studenți înainte de începerea vacanței

 

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

Nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi, şi nici angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Angajatorii interesaţi se pot adresa pentru informaţii suplimentare la sediile agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, ale căror date de contact sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
CNPP: ”Nu poţi să cumperi nişte ani-vechime doar ca să ieşi mai devreme la pensie. Este nefiresc şi anormal”

Noua lege privind cumpărarea de vechime în muncă nu se aplică pentru pensionarea anticipată, ci doar în cazul pensionării pentru limită de vârstă, deci oamenii nu pot cumpăra ani-vechime doar ca să iasă mai devreme la pensie.

Proteste la Institutul de Transplant Renal din Cluj: Vor să ne desființeze!

Aproximativ 50 de angajați ai Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca au ieșit, luni, în fața instituției, pentru a protesta față de intenția ministrului Sănătății Ioana Mihăilă de a ”desființa” institutul.

Ciprian Ciucu începe să dărâme garajele din Sectorul 6. Ce va face în loc

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că începe să demoleze garajele construite prin diverse zone ale Capitalei în anii ’90.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.