Distracție la patinoar pe cod portocaliu de polei. ”Când te distrezi nu simţi frigul”

×
Publicitate

Vremea nu li s-a părut la fel de rea tuturor bucureştenilor. Celor care şi-au petrecut seară pe patinoarul din Cişmigiu, vremea li s-a părut perfectă.

Iar alţii s-au mulţumit cu o simplă plimbare, bun prilej pentru a admira şi fotografia decoraţiunile de Crăciun, încă prezente în oraş.

Frigul şi poleiul nu au fost un impediment pentru bucureştenii care au ales să îşi petreacă seara de vineri în aer liber. Şi-au luat hainele groase, mănuşile şi căciulile, şi au ieşit în parcul Cişmigiu, fie pentru a admira luminiţele, fie pentru a da câteva ture pe patinoar.

Câţiva au fost nevoiţi să facă echilibristică pe aleile parcului înainte să ajungă pe adevăratul patinoar. Dar odată ajunşi pe gheaţă destinată patinelor, şi-au punctat gălăgios bucuria.

,,A fost foarte frumos, a fost şi liber, bine că nu a fost aglomerat, am putut să ne dăm şi noi în voie şi a fost super. O vreme superbă, şi când te distrezi nu simţi frigul".

Pentru cei care vor să mai exerseze alunecarea pe gheaţă, patinoarul din parcul Cişmigiu va fi deschis până pe 14 februaie. Preţul în timpul săptămânii este de 15 lei, iar în weekend 20.

Capitala s-a aflat sub un cod portocaliu de polei de vineri, de la ora 21:30, până sâmbătă la ora 3:00.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62017246
A rămas fără casă și a fost rănit de grinzile care au căzut peste el. Cum îl puteți ajuta

Chiar de ziua lui de naştere, acest bătrân din Cavnic, Maramureş, a rămas fără casă.

62017190
Sute de oameni, în special bătrâni, au ajuns în spitale, din cauza ploii înghețate

În județele din sudul și estul țării, ploaia înghețată care a căzut și joi noaptea a făcut ca străzile și, mai ales, trotuarele, să lucească din cauza unui strat de polei periculos.

62017133
"Create. Act. Enjoy". Povestea actorilor şi regizorilor care le fac bolnavilor zilele mai usoare

"Create. Act. Enjoy". Povestea actorilor şi regizorilor care le fac bolnavilor zilele mai usoare

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.