Comerciantii de marfuri furate o duc foarte bine pe timp de criza!

×
Publicitate

Fie ca vand scutere, haine sau telefoane mobile, toate se cumpara ca painea calda. Au descoperit acest lucru reporterii ProTV, care au filmat cu o camera ascunsa cateva negocieri.

Mii de anunturi prin care se vand haine sau telefoane mobile apar saptamanal in mica publicitate. In multe cazuri este vorba de un paravan pentru negotul cu obiecte furate. In zona Obor a Capitalei pot fi gasite in special telefoane mobile.

Reporterii au incercat sa cumpere un model de peste 1600 de lei. Iar omul, adica furnizorul, poate "face rost" de orice alt telefon, clienti sa fie. Intr-un moment de sinceritate, comerciantul a recunoscut ca nu exista niciun risc, chiar daca telefonul este furat.

Potrivit statisticilor, in Romania sunt blocate anual 30.000 de cartele, dintre acestea 60% sub suspiciunea de furt al telefonului. In ceea ce priveste alte bunuri furate, acestea au inundat piata in acest an.

Potrivit politiei, de la inceputul anului furturile din societatile comerciale sunt cu 20% mai multe decat in aceeasi perioada a lui 2008.

 

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
60304715
Vijeliile nu se lasa! Au facut prapad in mai multe judete ale tarii!

UPDATE: Cand sa rasufle usurati ca au scapat de avertizarea meteo, locuitorii din Bistrita-Nasaud si Suceava au fugit cat au putut ca sa-si salveze vietile.

60206059
"Sfanta" calcare in picioare! Vezi ce a iesit la moastele Sf. Ioan cel Nou

UPDATE: Traditia spune ca moastele Sfantului Ioan Cel Nou trebuie purtate prin Suceava si tot traditie a devenit si calcarea in picioare a credinciosilor.

60315207
A fost noaptea Sanzienelor! Zanele au dansat si au cantat aproape de pamant

Voie buna si atmosfera de basm marti noapte intr-o comuna din Brasov! Localnicii au celebrat Noaptea Sanzienelor, asa cum spune traditia.

Recomandări
Judecator decizie
Curtea Supremă a câștigat definitiv procesul prin care obligă statul să achite integral magistraților 1 miliard de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș.