Cîțu a intervenit în dezastrul privind căldura din Timișoara: "Am găsit o soluţie, care era deja pe masă"

62216711
Agerpres

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că, împreună cu ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a oferit Primăriei Timişoara o soluţie pentru a rezolva situaţia furnizării apei calde şi căldurii, fiind vorba despre contractarea unui împrumut din Trezorerie.

”Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara”, a transmis premierul, citat de News.ro.

”Am găsit o soluţie, care era deja pe masă, e ordonanţa pe care am dat-o anul acesta pentru a se putea împrumuta din Trezorerie. Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara. Resursele sunt acolo, la Ministerul Finanţelor, doar am avut discuţia cu el pentru a-i arăta cum să acceseze aceşti bani”, a declarat, vineri, Florin Cîţu, care a precizat că ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a avut o discuţie în acest sens cu primarul Dominic Fritz.

”Sper să acceseze acest credit cât mai repede. Avea posibilitatea, poate nu ştia”, a explicat premierul interimar.

Potrivit acestuia, în Trezorerie sunt în prezent peste o sută de milioane de lei, vani care pot fi folosiţi de Timişoara, ulterior, dacă va fi necesar, căutându-se şi alte soluţii.

 

Fritz anunță o rezolvare

 

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a anunţat, vineri, că a reînceput furnizarea agentului termic către clienţii săi, dar că distribuitorul de gaz a întârziat livrarea cu patru-cinci ore, astfel că nu s-a reuşit punerea în funcţiune a sistemului la ora estimată, iar prioritare erau spitalele.

La rândul său, primarul Dominic Fritz a obţinut o prelungire o prelungire a contractului de furnizare a gazului pentru Colterm şi cere "chiar demiteri de directori şi şefi" din societatea de termoficare, care nu au asigurat comunicarea cu abonaţii şi informarea acestora în privinţa reînceperii furnizării căldurii.

Contractul va putea fi prelungit ulterior cu plata în avans, astfel că timişorenii conectaţi la Colterm vor avea apă caldă şi căldură şi în perioada următoare, timp în care Colterm şi Primăria Municipiului Timişoara continuă negocierile pentru o soluţie de achiziţionare a gazului pe termen mediu şi lung.

"Datoria mea ca primar este să deschid toate uşile pentru rezolvarea acestei crize pentru a rezolva problema încălzirii timişorenilor racordaţi la Colterm, la Bucureşti şi oriunde există o soluţie. Astăzi sunt la Bucureşti pentru a mă întâlni cu furnizori de gaz care vor să ajute Timişoara, după ce negocierile cu E.ON au eşuat. Sunt recunoscător celor care întind o mână de ajutor oraşului şi înţeleg perfect în ce situaţie suntem din cauza datoriilor istorice ale Colterm şi a crizei creşterii istorice a preţului la gaz", declară Dominic Fritz, într-un comunicat reemis Agerpres.

Astfel, noaptea trecută, pentru a treia noapte consecutiv, caloriferele celor peste 50.000 de abonaţi au fost reci.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62209999
Peste 18.000 de mame din România au sub 19 ani, iar câteva sute mai puțin de 15 ani. Majoritatea sunt din Mureș

În România sunt peste 18.000 de mame sub 19 ani, 749 dintre ele au sub 15 ani, iar majoritatea provin din judeţul Mureş, arată datele oficiale prezentate de Asociația Suryam din Târgu Mureș.

62005866
Ora de iarnă 2021. Când dăm ceasul cu o oră înapoi

Ora de iarnă 2021. Sâmbătă noaptea (30 octombrie 2021) vom dormi mai mult. Ceasul se dă înapoi cu o oră, iar ora 4.00 devine ora 3.00. 

62190576
Virgil Popescu, despre compensarea prețului la energie: Peste 70% din populaţia României va primi protecţie

Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a declarat că proiectul de aprobare a Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţului la energie oferă o protecţie pentru aproape 15 milioane de români, care vor plăti acelaşi preţ ca anul trecut.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.