Deputatul PSD Daniel Suciu: Mie mi-e foarte greu să cred că, fiind social-democrat, aş putea să-l votez pe Nicuşor Dan

62023348
Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Daniel Suciu, a declarat luni, despre o candidatură a lui Nicuşor Dan la prezidenţiale, că îi este foarte greu să creadă că, fiind social-democrat, ar putea să-l voteze. 

Potrivit lui Suciu, cei îngrijoraţi de acest anunţ pe care ar putea să îl facă Nicuşor Dan sunt cei de la USR, care au deja un candidat pe această zonă.

”Cred că această ţară, în această perioadă, are nişte priorităţi foarte importante, cum ar fi construirea unui guvern asumat, credibil. Aceasta e prioritatea, mai puţin destinul individual al unui primar general. Tot ca o opţiune personală, mie mi-e foarte greu să cred că, fiind social-democrat, aş putea să-l votez pe Nicuşor Dan. Pe mine nu mă interesează gândurile de carieră politică ale lui Nicuşor Dan”, a spus Daniel Suciu, preşedintele Camerei Deputaţilor, la Parlament, potrivit News.ro.

Suciu a fost întrebat dacă Nicuşor Dan ar putea fi acel candidat unic al coaliţiei care se formează.

”Eu cred că o discuţie foarte serioasă despre un candidat la prezidenţiale se ia foarte atent şi calculând absolut tot ce s-a întâmplat, inclusiv la alegerile prezidenţiale. Un anunţ intempestiv al unui personaj politic, şi nu are nimic negativ în ceea ce am spus, care nu aparţine niciunui grup, niciunui partid de care am menţionat, mi se pare că este o forţare de mână. Şi să ştiţi că nu noi suntem încurcaţi de această potenţială anunţare a candidaturii, ci i-am văzut mai degrabă îngrijoraţi pe cei de la Uniunea Salvaţi România, pentru că ei, din ce înţeleg, ei au un candidat şi acuma acesta ar fi al doilea pe culoarul lor, dar nu este problema noastră”, a explica Suciu.

Deputatul USR a fost întrebat despre filmuleţele postate de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe TikTok şi dacă acestea reprezintă semnalul pentru o nouă candidatură la prezidenţiale.

”Vă mărturisesc că îmi plac foarte mult TikTok-urile domnului Marcel Ciolacu. Sunt oarecum invidios că nu am reuşit performanţa de a face asemenea filmuleţe, care sunt, dacă mă întrebaţi pe mine, foarte reuşite. Cred că pur şi simplu echipa domniei sale a recuperat foarte mult şi în ceea ce priveşte prezenţa pe TikTok”, a spus Daniel Suciu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62369814
Ghinea, despre o candidatură a lui Nicuşor Dan la prezidenţiale: Din punctul de vedere al USR, avem candidat

Cristian Ghinea a fost întrebat, luni, cum vede o posibilă candidatură a primarului Capitalei, Nicuşor Dan, la alegerile prezidenţiale, ca independent.

62498682
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.

62465952
Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulți magistraţi, printre care și un procuror din cadrul DIICOT

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi, între care un procuror în cadrul DIICOT şi unul de la Instanţa supremă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.