Un copil de 12 ani a înghițit 54 de bile ca să facă un experiment. Ce s-a întâmplat în stomacul său
Un băiat de 12 ani a înghițit 54 de bile, doar ca să facă un experiment, și a fost la un pas să-și piardă viața. Totul, pentru că a vrut să devină „magnetic”.
Rhiley Morrison, în vârstă de 12 ani, a înghițit o parte din bilele magnetice pe 1 ianuarie, și ce-a de-a doua pe 4. Voia să vadă cum va atrage metalul și cum arată bilele după ce le va elimina la toaletă.
Planul nu i-a ieșit însă, pentru că toate bilele magnetice s-au unit între ele și nu au reușit să treacă prin sistemul digestiv. Simțindu-se din ce în ce mai rău, puștiul a trezit-o pe mama lui din somn și i-a spus că a înghițit, din greșeală, doar două bile. În total, erau însă 54.
La două noaptea, mama l-a dus la spitalul de urgență, și o radiografie a arătat ce avea băiatul în stomac. Riscul de a-și pierde viața era foarte mare, pentru că metalul începuse deja să-i ardă stomacul, astfel că a intrat imediat în operație. Intervenția a durat șase ore.
Băiatul, din Prestwich, Greater Manchester, și-a petrecut apoi următoarele zece zile în spital vomitând la fiecare mișcare un lichid verde- de la bila care era și ea puternic afectată.
„Rhiley este pasionat de știință, îi plac experimentele, iar într-un final a recunoscut că a înghițit magneții pentru a vedea dacă obiectele de cupru i se lipesc de burtă. E o prostie, dar este un copil și copiii fac prostii. S-a gândit că o să fie distractiv când bilele vor ieși pe partea cealaltă” a declarat mama acestuia, potrivit publicației Metro.
„A fost îngrozitor să-l văd trecând prin asta, mai ales că din cauza regulilor COVID, nu am putut să-l văd deloc în perioada cât a stat în spital” a mai spus ea.
Copilul a fost externat după o perioadă de două săptămâni petrecută în spital.
Reprezentanta unei fundații, Katrina Phillips, a declarat că în ultima perioadă tot mai mulți copii înghit magneți, iar jocurile și jucăriile comercializate ar trebui să conțină avertismente și mai clare asupra riscurilor.