Un șofer a murit după ce a făcut o depășire și a derapat. Celălalt șofer a ajuns la spital

×
Codul embed a fost copiat

Accident grav, miercuri seară, pe un drum din judeţul Suceava. Un bărbat de 58 de ani a murit după ce a făcut o depăşire, dar a pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de o maşină care circulă regulamentar.

Celălalt şofer a avut noroc şi a scăpat cu viaţa. El a fost rănit uşor şi transportat la spital.

Accidentul s-a petrecut pe drumul european 85, în judeţul Suceava. La un moment dat, bărbatul de 58 de ani a intrat în depăşire. A reuşit să revină pe banda sa de mers, dar maşina a derapat intrând pe contrasens şi lovind un autoturism care circulă regulamentar. Celălalt şofer, de 28 de ani, a încercat să-l evite, însă n-a reuşit.

"Eu veneam dinspre Suceava spre Dărmăneşti, iar el din sens invers. A intrat în depăşire, iar în momentul în care a vrut să revină pe banda lui a pierdut controlul volanului pentru că ieşea în afară carosabilului. A încercat să se redreseze şi a tras stânga şi a intrat în mine. "

Din fericire, acesta a scăpat doar cu leziuni uşoare, dar a rămas sub supraveghere medicală.

Citește și
accident in localitatea Boiţa
Accident grav în județul Sibiu, cu un microbuz. 4 persoane au fost rănite
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

În urma accidentului, circulaţia în zona a fost îngreunată mai bine de o oră.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Momentul șocant în care tânăra este împinsă în fața metroului, la stația Dristor. VIDEO
Momentul șocant în care tânăra este împinsă în fața metroului, la stația Dristor. VIDEO

Moartea tinerei de 25 de ani din Dolj, împinsă de o femeie în fața metroului, la stația Dristor, a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Accident grav în județul Sibiu, cu un microbuz. 4 persoane au fost rănite
Accident grav în județul Sibiu, cu un microbuz. 4 persoane au fost rănite

Un accident foarte grav s-a produs miercuri pe DN7, în județul Sibiu. În urma impactului dintre o autoutilitară și un microbuz, 4 persoane au fost rănite.

Accident în Buzău, după ce directoarea unei școli a încurcat frâna cu accelerația. Opt răniți
Accident în Buzău, după ce directoarea unei școli a încurcat frâna cu accelerația. Opt răniți

Directoarea unei şcoli din Buzău a secerat cu maşina opt persoane, printre care o gravidă și un copil, în secunda neagră în care a încurcat frâna cu acceleraţia.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.