O femeie a primit rămășițele altui bărbat. Soțul său dat dispărut s-a întors acasă

ambulanta
iStock

Un incident bizar a avut loc în Japonia. O femeie le-a dezvăluit poliţiştilor că trupul neînsufleţit al soţului său, care a fost dat dispărut, aparţinea, de fapt, altui bărbat, după ce partenerul ei s-a întors acasă după un an.

Poliţiştii japonezi şi-au dat seama, miercuri, că trupul pe care l-au găsit într-un râu din Tokyo în iunie 2017 aparţinea altui bărbat, care a fost dat dispărut în aceeaşi perioadă. Autorităţile şi-au cerut scuze pentru această greşeală şi-au au spus că vor înapoia rămăşiţele familei potrivite, conform seattletimes

Autorităţile au crezut, iniţial, că acel cadavru aparţinea unui bărbat de cel puţin 40 de ani şi a fost înmânat familiei după ce ar fi fost identificat de soţie şi alte două rude. De asemenea, corpul bărbatului a fost incinerat.

Totuşi, în luna mai, femeia a anunţat poliţia că trupul acela nu aparţinea soţului ei, după ce acesta s-a întors acasă. Trupul celor doi bărbaţi ar fi fost confundate din cauza faptului că aveau aproximativ aceeaşi înălţime şi vârsta, au spus autorităţilor.

Poliţiştii au precizat că regretă incidentul şi au susţinut că vor lua măsuri preventive în viitor.

Citește și
parau suceava
Un bărbat s-a înecat încercând să treacă peste un pârâu, în Suceava
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl
Citește și...
Un mort și 5 răniți, după ce un microbuz a lovit o autotutilitară care staționa
Un mort și 5 răniți, după ce un microbuz a lovit o autotutilitară care staționa

Tragedie pe autostrada A1, în judeţul Sibiu. Un bărbat a murit, iar alte cinci persoane au fost rănite după ce un microbuz a lovit o autotutilitară oprită pe banda de urgenţă.

Un bărbat s-a înecat încercând să treacă peste un pârâu, în Suceava
Un bărbat s-a înecat încercând să treacă peste un pârâu, în Suceava

Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Suceava. Omul s-a înecat după ce a încercat să sară un pârâu dar a fost prins de curenţi.

Bărbat mort găsit pe o bancă, într-un parc din Cluj Napoca
Bărbat mort găsit pe o bancă, într-un parc din Cluj Napoca

Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost găsit fără suflare într-un parc din Cluj-Napoca.

Recomandări
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână
Cum s-a adaptat un liceu de top din București la învățământul modern. Elevii de a 12-a vin la școală doar 3 zile pe săptămână

Unul din cele mai bune licee din București, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, a simțit că trebuie să se reinventeze. În urmă cu patru ani directoarea a gândit un proiect pilot îndrăzneț, mai apropiat de cerințele actuale ale învățământului.  

TAROM și-a
TAROM și-a "pensionat" o parte din flotă. Soartă grea pentru unele avioane Airbus A318

Avioane Airbus care au aparținut flotei TAROM au ajuns la fier vechi. Două dintre acestea au fost dezasamblate de noul proprietar direct la Otopeni.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs carambolul cu 12 mașini de pe A3. „Treceau pe lângă mine și se învârteau”

Scene de infarct joi dimineță pe autostrada A3, între București și Ploiești. 12 mașini s-au izbit că niște popice într-un carambol care a forțat autoritățile să activeze planul roșu de intervenție.