Un profesor român, la originea descoperirii insulinei, acum un secol. Este una dintre cele mai mari realizări din istorie
Anul 2021 marchează centenarul descoperirii insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile, care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume şi a deschis calea pentru noi studii despre diabet.
Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecţiune fatală. Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul şi dietele cu restricţii calorice (adesea numite "diete de înfometare"), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menţine niveluri adecvate de glucoză în sânge şi pentru a menţine în viaţă mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet - Europa (IDF-Europe).
În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulţi oameni de ştiinţă, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse din 1920 până în 1922 în Canada de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) şi James Bertram Collip (Canada). Dintre aceştia, Banting şi Macleod au primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea insulinei. Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunţării premiului, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org.
La 31 octombrie 1920, Frederick G Banting a avut ideea de a izola secreţia internă a pancreasului. În săptămâna următoare, s-a întâlnit cu John J R Macleod în Toronto, Canada, şi au elaborat un plan de cercetare. Până în august 1921, Banting şi asistentul său Charles H Best au pregătit un extract eficient din pancreasul canin. La 11 ianuarie 1922, Leonard Thompson, un băiat de 14 ani care suferea de diabet, a devenit prima persoană care a primit o injecţie de insulină. Cu toate acestea, Thompson a dezvoltat o reacţie alergică acută; în următoarele 12 zile, biochimistul Collip a lucrat din greu pentru a purifica insulina, iar o a doua doză a fost injectată pe 23 ianuarie. Măsurătorile au arătat atunci că nivelul zahărului din sânge şi din urină a scăzut şi a intrat în normal. Leonard a mai trăit încă 13 ani, rezumă revista medicală The Lancet.
Banting şi Best au publicat rezultatele cercetărilor lor sub titlul The Internal Secretion of the Pancreas, în The Journal of Laboratory and Clinical Medicine, în februarie 1922.
Dar, în timp ce studiile de peste ocean erau în desfăşurare, profesorul de fiziologie român Nicolae Constantin Paulescu descoperise deja pancreina (numită ulterior insulină), în 1916, şi testase pe câini respectivul extras pancreatic. A continuat cercetările şi a prezentat la Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia, la 22 iunie 1921, o lucrare amplă pe această temă - Recherche sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive (Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilarea nutritivă) - ce a fost publicată în numărul din august 1921 al acestei reviste (Archives Internationales de Physiologie, Liege, vol. XVII, p. 85.). Paulescu a solicitat apoi la Ministerul Român al Industriei şi Comerţului drepturile de brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreinei, obţinut la 10 aprilie 1922 (brevetul nr. 06254) .
"Insuficientă recunoaştere i-a fost acordată lui Paulescu, distinsul savant român care, în perioada în care echipa din Toronto abia îşi începea cercetarea, reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic al pancreasului şi să-i demonstreze eficienţa în reducerea hiperglicemiei la câini diabetici", scria Ian Murray, profesor de fiziologie la Anderson College of Medicine din Glasgow, Scoţia, vicepreşedinte al Asociaţiei Britanice de Diabet şi membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Diabet, într-un articol pentru un număr din 1971 al revistei Journal of the History of Medicine and Allied Sciences.
Dincolo de controverse, la o sută de ani de la descoperirea sa, accesul la insulină, precum şi la materialele şi tehnologiile asociate, rămâne încă inaccesibil pentru mulţi oameni, existând mari inegalităţi în întreaga lume şi în cadrul fiecărei ţări, după cum atrage atenţia IDF-Europe, ce reuneşte peste 230 de asociaţii naţionale de diabet din 170 de ţări şi teritorii. Federaţia, cu sediul la Bruxelles, în Belgia, conduce comunitatea mondială a diabetului din 1950.
Cine a fost profesorul român Nicolae Constantin Paulescu, aflat la originea descoperirii insulinei
Nicolae Constantin Paulescu (1869 - 1931), profesor român de medicină şi fiziologie, s-ar afla la originea descoperirii insulinei, cu mai mulţi ani înaintea celebrilor cercetători canadieni Frederick G. Banting şi Charles H. Best, consemnează Centrul European pentru Studierea Diabetului (CEED) pe site-ul său.
Profesorul Paulescu a studiat medicina la Paris la sfârşitul secolului al XIX-lea, alături, mai ales, de profesorul Etienne Lancereaux (1827-1910), care a descris originea pancreatică a diabetului şi a făcut distincţia între "diabetul gras" şi "diabetul slab". După obţinerea diplomei de doctorat în 1897, Nicolae Constantin Paulescu s-a întors în România, unde a fost numit, în 1900, profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A lucrat în această instituţie universitară până la moartea sa din 1931.
În 1911, profesorul român a început să realizeze cercetări asupra diabetului. A reuşit astfel să sintetizeze un extract pancreatic provenit din pancreasuri prelevate de la animale (în principal de la câini) şi să demonstreze că o substanţă - pe care a denumit-o "pancreină" - conţinută în acel extract poate să scadă glicemia şi concentraţia corpilor cetonici.
El poate fi considerat, deci, drept primul om de ştiinţă care a descris substanţa ce urma să fie denumită mai târziu "insulină", scrie sursa citată.
Cercetările sale au fost însă întrerupte în 1916 de Primul Război Mondial şi de ocuparea oraşului Bucureşti de trupele germane. Profesorul român a publicat şi a comunicat către Societatea de Biologie din Bucureşti rezultatele sale despre izolarea în laborator a pancreinei abia cinci ani mai târziu, în 1921.
În acelaşi an, a publicat rezultatele studiilor sale în limba franceză în revista de specialitate Archives Internationales de Physiologie, de Biochimie et de Biophysique, într-un articol intitulat "Recherches sur le role du pancreas dans l'assimilation nutritive" ("Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilarea nutritivă").
A depus o cerere de brevet în România sub titlul "Pancreina şi procedeul fabricaţiei ei", obţinut pe 10 aprilie 1922.
Canadienii Frederick Banting (1891-1941) şi John James Richard Macleod (1899-1978) au făcut prima injecţie cu insulină asupra unui pacient uman pe 11 ianuarie 1922. Un an mai târziu, insulina a fost produsă pe scară industrială în scopuri medicale.
Profesorul Paulescu nu a obţinut niciodată recunoaşterea internaţională în timpul vieţii sale, în pofida lucrărilor lui de pionierat în ceea ce priveşte descoperirea insulinei. Ideile sale antisemite şi antimasonice, aspru criticate, nu au jucat în favoarea lui pentru a îi aduce o recunoaştere a meritelor sale pe plan medical.
