Spitalele de pediatrie din România arată ca niște închisori. Soluția unor pictori

×
Publicitate

Cele mai multe spitale și secții de pediatrie din România arată mai degrabă a închisori în care copiii stau în niște pătuțuri cu gratii, așezate în camere albe.

Asta, deși psihologii spun că un mediu primitor și colorat ajută enorm în procesul de vindecare. De pildă, ''Spitalul Gomoiu'', singurul pe care statul abia a reușit să-l ridice în 3 decenii, va fi pictat cu scene din basme, adaptate domeniului medical.

Proiectul, respins de directorii altor spitale, este finanțat cu peste o 100.000 de euro de o fundație elvețiană.

Aşa arată cele mai multe saloane şi sălile de tratament, în care copiii români vin să se facă bine. Un decor rece şi dur, care urmează falsă idee ca albul face spitalul să pară curat.

Ferecaţi în pătuţuri de fier, cu branule la mâini, pacienţii stau zile în şir cu ochii pironiţi în tavan sau pe pereţii pe care doar mucegaiul desenează culori.

Dar se poate şi altfel! Iată Spitalul Gomoiu.

spital copii

Medic: "Sunt foarte mândră de ea. De asta vorbeşte împleticit. A fost operată... la prânz a ieşit din operaţie."

Ce a mobilizat un copil cu dureri să mănânce? Poveştile de pe pereţi. David aşteaptă îngrijorat în cabinetul de consultaţii ORL.

Patru pictori veniţi din Elveţia au decorat integral 6 etaje.

Pictori: "Copiii văd cutiile astea, lucru ciudat pentru un spital, le dăm pensula, vopsea, şi pictează şi ei ceva. E foarte frumos şi exact acesta e scopul, să interacţioneze cu picturile. În zonele unde copiii stau mult timp internaţi alegem desene mai puţin dinamice, pentru că ei nu părăsesc acel loc, nu trebuie să fie agresaţi de culori."

Pinguinii la copcă şi eschimoşii sunt parte din terapie.

Fundaţia elveţiană Anouk a finanţat munca artiştilor, la chemarea unor voluntari români.

Valentina Marghirescu, director fundaţie: "Undeva la 110.000 de euro au strâns pentru acest proiect, este de amploare."
Reporter: "Cum vă primesc managerii de spital?"
Valentina Marghirescu: "De obicei sunt reticenţi, puţin sceptici."

Adică pictorii sunt bine primiţi doar dacă directorii păstrează ei înşişi amintiri urâte din copilărie.

Dr. Diana Ionescu, director spital: "Pereţii erau albi sau erau cu faianţă albastră şi arătau într-un fel înfricoşător. Tocmai asta vrem să înlăturăm. Degeaba avem servicii medicale de calitate, dacă sufletul şi inima vin îndoite la spital."

Femeie: "Sta toată ziua cu ochii pe pereţi pe aici".
Reporter: "Dar contează şi pentru dumneavoastră?"
Femeie: "Da, vă daţi seama."

Aşa că începutul e ca directorii de spitale să vadă boala şi suferinţa prin ochii copiilor. Dacă n-au fonduri, măcar să cheme tineri artişti, care să-şi exerseze talentul în secţiile de pediatrie.

În Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Constanța şi Topliţa, poveştile încep să apară timid în unele secţii. În restul, "pânza" e aproape goală.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
FOTO Strănepoata lui Ferenc Puskas este model: cea mai atrăgătoare femeie de la finala Champions League PSG - Arsenal
Citește și...
Milioane de paciente diagnosticate cu cancer de sân ar putea evita chimioterapia. Ce au descoperit cercetătorii

Oamenii de știință au dezvoltat un test ADN capabil să facă distincția între pacientele care ar putea beneficia de acest tratament și cele care nu ar beneficia de el, conform rezultatelor unui studiu clinic.

Aparate care ar ajuta spitalele cu puțini medici stau nefolosite. Au costat 7,7 milioane de euro

În România, echipamente medicale de milioane de euro, cumpărate cu bani de la Banca Mondială și montate în peste 130 de unități de primiri urgențe, nu au fost folosite niciodată.

Metoda Cangur, tehnica recomandată de medici care ajută nou-născuții să se dezvolte mai bine

Contactul piele pe piele dintre mamă și bebeluș, cunoscut drept „metoda cangur”, este recomandat tot mai des de medici și organizații medicale internaționale, inclusiv de Organizația Mondială a Sănătății. 

Recomandări
Un general explică „problema economică” a războiului cu drone: Nu putem doborî aparate ieftine cu rachete de milioane

Programele de achiziții militare finanțate prin programul European SAFE au fost semnate, în special cele prin care România cumpără sisteme antidronă.

Locatarii evacuați din blocul lovit de drona rusească s-au întors acasă. Ce au decis autoritățile

Locatarii evacuați din blocul din Galați lovit de drona rusească s-au întors sâmbătă acasă. Autoritățile au stabilit că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. 

Analiști: Exporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz ar putea rămâne sub nivelurile de dinaintea războiului. Care e motivul

Exporturile de petrol prin Strâmtoarea Ormuz ar putea rămâne mult sub nivelurile anterioare războiului dintre SUA, Israel şi Iran, chiar dacă va fi încheiat un acord de pace, potrivit analiştilor şi experţilor din industria maritimă, citaţi de CNBC.